Condiţiile de participare la concurs:
a) deţine cetăţenia Republicii Moldova; b) posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege; c) are capacitate deplină de exerciţiu; d) nu a împlinit vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă; e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; g) în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art.64 alin.(1) lit.a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.
Cerinţe specifice pentru participare la concurs:
Studii: superioare de licență sau echivalente în domeniu, studiile postuniversitare, doctorat constituie un avantaj.
Experienţă profesională: 2 ani de experiență profesională în domeniile de activitate ale serviciului, experiența în serviciul public constituie un avantaj.
Cunoştinţe: cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională la nivel B1.
Abilităţi: abilităţi de utilizare a computerului; abilităţi de lucru cu informaţia, organizare, analiză şi sinteză, elaborare a documentelor, argumentare, prezentare, mobilizare de sine, aplanare de conflicte, comunicare eficientă.
Aptitudini/comportament: respect faţă de oameni, spirit de iniţiativă, spirit de echipă, diplomaţie, creativitate, flexibilitate, disciplină, receptivitate, punctualitate, responsabilitate, tendinţă spre dezvoltare profesională şi autoperfecţionare continuă.
Bibliografia concursului:
Bibliografia
Constituţia Republicii Moldova;
Hotărîrea Guvernului nr. 695 din 30.08.2017 „Cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului
Acte normative în domeniul serviciului public:
Legea nr. 158 –XVI din 4 iulie 2008 „Cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public”;
Legea nr. 25-XVI din 22 februarie 2008 „Privind Codul de conduită a funcţionarului public”;
Legea nr. 133-XVI din 17.06.2016 ”Privind declararea averii și a intereselor personale”
Acte normative în domeniul administraţiei publice centrale:
Legea nr. 64-XII din 31.05.1990 cu privire la Guvern;
Legea nr. 98 din 04.05.2012 privind administraţia publică centrală de specialitate;
Hotărîrea Guvernului nr. 33 din 11.01.2007 cu privire la regulile de elaborare şi cerinţele unificate faţă de documentele de politici;
Hotărîrea Guvernului nr. 1310 din 14.11.2006 cu privire la aprobarea structurii-tip a regulamentului privind organizarea şi funcţionarea organului central de specialitate al administraţiei publice.
Acte normative în domeniul de specialitate:
Codul nr. 259 din 15.07.2004 cu privire la știință și inovare al Republicii Moldova;
Codul Educației al Republicii Moldova nr. 152 din 17.07.2014
Hotărîrea Guvernului nr. 97 din 01.02.2013 privind Strategia de dezvoltare a învățămîntului vocațional/tehnic pe anii 2013-2020.