Șef Serviciul juridic și resurse umane, Serviciul juridic și resurse umane

Agenția Relații Interetnice
Data limită de aplicare - 31.10.2019, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Asigurarea juridică a activităţii Agenției Relaţii Interetnice şi realizarea procedurilor de achiziţii publice cît şi  are scopul de a contribui la eficientizarea activităţii prin implementarea politicii şi procedurilor moderne în lucrul cu personalul.

Salariul de funcție

7500

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

a) deţine cetăţenia Republicii Moldova; b) posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege; c) are capacitate deplină de exerciţiu; d) nu a împlinit vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă; e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; g) în ultimii 3 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art.64 alin.(1) lit.a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

Realizarea consecventă a politicii şi a procedurilor de personal în baza principiilor de stabilitate în funcţie publică, obiectivitate, transparenţă, apreciere după merit, oportunităţi egale pentru femei şi bărbaţi;

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Alte documente necesare:
    Diplomă de studii superioare în domeniul dreptului.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • Alte modalități - Prin poștă, email sau personal.

Bibliografia concursului

- Constituția Republicii Moldova;
- Legea  cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale și la statutul juridic aparținând organizațiilor lor;
- Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite;
- Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
- Legea privind transparența în procesul decizional;
- Hotărârea 593 din 25.06.18 Cu privire la organizarea și funcționarea Agenției Relații Publice;
- Hotărâre de guvern NR. 1464 din 30.12.16 Privind aprobarea Strategiei de consolidare a relaţiilor interetnice în Republica Moldova pentru anii 2017-2027;
-Hotărârea de Guven Nr. 313 cu privire la aprobarea Planului de acţiuni pentru anii 2017-2019 privind implementarea Declaraţiei Parlamentului Republicii Moldova cu privire la acceptarea Raportului final al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului, prezidată de Elie Wiesel;