Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului
1. Analiza riscurilor în baza criteriilor de risc în următoarele situații
· la planificarea anuală a controalelor;
· la luarea deciziei privind efectuarea unui control inopinat;
· la identificarea soluției optime cu privire la petiția depusă la Agenție sau la informațiile privind încălcarea legislației care au devenit cunoscute Agenției;
· la elaborarea listelor de verificare și stabilirea cerințelor de reglementare care ar trebui incluse în listele de verificare;
· în cazul planificării strategice a activității sale de control;
în alte situații referitoare la decizii în domeniul controlului asupra activității de întreprinzător.
Tip de angajare
Perioadă nedeterminată
Condiţiile de participare la concurs
a) deţine cetăţenia Republicii Moldova; b) posedă limba moldovenească şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege; c) are capacitate deplină de exerciţiu; d) nu a împlinit vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă; e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; g) în ultimii 3 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art.64 alin.(1) lit.a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.
Cerinţe specifice pentru participare la concurs
- Studii: studii superioare profil tehnic(inginerie și tehnologii industriale; tehnologia materialelor; construcții și inginerie civilă; cadastru și organizarea teritoriului; inginerie mecanică în construcții; ingineria și managementul calității; inginerie antiincendii și protecție civilă, evaluarea imobilului, inginerie și management în construcții, economie și management) administraţie publică, juridică.
- Experiență profesională: experiență profesională minimu 1 an în domeniu;
- Cunoștințe: Cunoașterea legislației în domeniu, cunoașterea documentelor normativ-tehnice de profil, cunoașterea limbii de stat și o limbă străină, cunoștințe de operare la calculator: programele WORD, EXCEL. Operare cu rețeaua internet.
- Abilități: Abilități de lucru cu informația, planificarea, organizarea, luarea de decizii, analiză şi sinteză, elaborare a documentelor, argumentare, prezentare, instruire, motivare, mobilizare de sine şi a echipei, soluţionare de probleme, aplanare de conflicte, comunicare eficientă.
- Atitudini/comportamente: Respect faţă de oameni (agenţi economici), spirit de iniţiativă, diplomaţie, creativitate, flexibilitate, disciplină, responsabilitate, rezistenţă la efort şi stres, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă.
-
Documente ce urmează a fi prezentate
-
Copia buletinului de identitate
Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
-
Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
-
Certificatul medical
Dacă în fișa postului pentru funcția respectivă, sunt stabilite cerințe speciale de sănătate
-
Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
-
Alte documente necesare:
- - formularul de participare, (indicat în anexa Regulamentului cu privire la ocuparea functiei publice prin concurs aprobat prin Hotarirea Guvernului 201 din 11.03.2009);
- copia buletinului de identitate;
- copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de
perfecţionare profesională şi/sau specializare;
- copia carnetului de muncă/ adeverințe semnate de conducătorii și contabilii șefi ai instituției, adeverite prin ştampilă, în care trebuie să se facă în mod obligatoriu referinţă la documentul (ordin, dispoziție) care confirmă vechimea în muncă;
- cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declaraţia pe propria răspundere privind obligativitatea prezentării cazierului în termen de 10 zile calendaristice de la data numirii în funcţie;
- acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal ale candidatului la funcția publică vacantă.
Notă: Copiile documentelor nominalizate vor fi prezentate împreună cu documentele originale pentru verificarea veridicităţii acestora.
În cazul depunerii documentelor prin poștă sau e-mail candidaţii vor prezenta în ziua concursului toate actele în original pentru verificarea veridicității.
Modalitatea de depunere a documentelor
- Alte modalități -
Prin poștă, email sau personal.
Bibliografia concursului
- Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994.
- Legea nr. 154 din 28.03.2003, Codul muncii al Republicii Moldova.
- Legea nr. 218 din 24 octombrie 2008, Codul contravențional al Republicii Moldova.
- Legea nr. 1107 din 06 iunie 2002, Codul civil al Republicii Moldova.
- Codul nr. 225 din 30.05.2003, Codul de procedură civilă al Republicii Moldova.
- Codul nr. 116 din 19.07.2018, Codul administrativ al Republicii Moldova.
- Legea nr. 131 din 08 iunie 2012, privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător.
- Legea nr. 158 din 04 iulie 2008, cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public.
- Legea nr. 982 din 11 mai 2000, privind accesul la informație.
- Legea nr. 160 din 22.07.2011, privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător.
- Legea nr. 16-XVI din 15.02.2008, cu privire la conflictul de interese.
- Legea nr. 25 din 22.02.2008 privind Codul de conduită a funcționarului public.
- Legea nr.105-XV din 13.03.2003, privind protecţia consumatorilor (Republicat: Monitorul Oficial al R.Moldova nr.176-181/513 din 21.10.2011).
- Hotărîrea Guvernului nr. 1088 din 18.12.2017 cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenției pentru Supraveghere Tehnică.
- Hotărîrea Guvernului nr. 464 din 23.05.2018, pentru aprobarea Regulamentului privind ținerea Registrului de stat al controalelor.
- Hotărîrea Guvernului nr.781 din 01.08.2018, cu privire la aprobarea Metodologiei controlului de stat asupra activității de întreprinzător în baza analizei riscurilor, aferent domeniilor de competență ale Agenției pentru Supraveghere Tehnică.
- Legea nr. 721- XIII din 2 februarie 1996 privind calitatea în construcții.
- Legea nr. 163 din 09 iulie 2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcție.
- Hotărîrea Guvernului nr. 360 din 25 iunie 1996 cu privire la controlul de stat al calității în construcții, modificată prin Hotărîrea Guvernului nr. 861 din 31 iulie 2006.
- Hotărîrea Guvernului nr. 936 din 2006, pentru aprobarea Regulamentului privind expertiza tehnică în construcții.
- Legea nr. 116 din 18.05.2012, privind securitatea industrială a obiectelor industriale periculoase.