Specialist în protecția copilului aflat în situație de risc

Primăria Cărpineni
Data limită de aplicare - 12.12.2025, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Asigurarea protecției copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți.

Salariul de funcție

De la 5000 Lei + bonusuri

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

  1. Asigură recepţionarea şi înregistrarea sesizărilor privind încălcarea drepturilor copilului, se autosesizează în cazul identificării unor copii aflați în situaţie de risc;
  2. Coordonează examinarea sesizărilor privind încălcarea drepturilor copilului;
  3. În limita atribuţiilor sale și în cooperare cu autoritatea tutelară teritorială, întreprinde acţiunile necesare pentru prevenirea separării copilului de mediul familial sau pentru (re)integrarea copilului în familie;
  4. Asigură evaluarea familiilor cu copii aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți;
  5. Asigură luarea copilului de la părinți sau de la persoanele în grija cărora se află acesta în cazul existenței unui pericol iminent pentru viața sau sănătatea lui;
  6. Asigură plasamentul de urgență al copiilor separați de părinți;
  7. Asigură instituirea tutelei/curatelei asupra copiilor ai căror părinți sînt plecați peste hotare;
  8. Asigură luarea și scoaterea de la evidență a familiilor cu copii aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți;
  9. Participă la procedura de luare a copilului de la părinţi;
  10. Eliberează şi transmite autorităţii tutelare teritoriale avize privind plasamentul planificat al copiilor;
  1. Cooperează, la nivel local, cu instituţiile, structurile şi serviciile cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului;
  2. Coordonează procesul de monitorizare a situaţiei familiilor cu copii aflați în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi;
  3. Coordonează procesul de analiză a situaţiei la nivel local privind protecţia copiilor aflați în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi;
  4. Planifică şi decide realizarea măsurilor de informare a populaţiei privind drepturile copilului;
  5. în limita atribuţiilor sale, întreprinde măsurile necesare pentru respectarea drepturilor patrimoniale ale copiilor rămaşi fără ocrotire părintească;
  6. Colaborează cu autoritățile tutelare teritoriale și centrale în vederea protecției copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți, inclusiv prin informarea reciprocă pe probleme de interes comun.

Tip de angajare

Perioadă determinată

Condiţiile de participare la concurs

  1. deține cetățenia Republicii Moldova;
  2. posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  3. are capacitate deplină de exercițiu;
  4. nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
  5. este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
  6. are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
  7. în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  8. nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  9. nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

Studii: Superioare și/sau medii de specialitate, social, pedagogic, psihologic sau în științe socio-umane sau juridice.
Experienţă profesională: Experienta anterioara in domeniu reprezinta un avantaj ;
Cunoştinţe: 

  • Cunoaşterea legislaţiei în domeniu;
  • Cunoaşterea modului de reglementare a regimului proprietăţii funciare şi relaţiilor funciare;
  • Cunoaşterea modului de funcţionare a unei autorităţi publice;
  • Cunoştinţe de operare la calculator;


Abilităţi: expresivitate, cultură a vorbirii, creativitate, comunicabilitate, lucru cu informaţia, circulare, adresări, elaborare de documente, consultare, instruire, organizare, coordonare, control, utilizarea mijloacelor tehnice de birou, lucru în echipă.
Atitudini/ Comportamente: spirit de inițiativă, integritate, responsabilitate, obiectivitate, promptitudine, punctualitate, colegialitate, respect faţă de oameni, receptivitate la idei noi, diplomaţie, disciplină, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă.   

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
    Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Documentele care atestă prestarea voluntariatului – în cazul în care candidatul consideră necesar
  • Alte documente necesare:

    Orice alte acte pe care candidatul le consideră relevante

Modalitatea de depunere a documentelor

  • E-mail
  • Poștă
  • Personal

Bibliografia concursului

Acte normative în domeniul serviciului public:

- Legea nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public

- Legea nr.25/2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public

- Legea nr.436/2006 privind administraţia publică locală

Acte normative specifice domeniului de specialitate:

 - Codul civil nr. 1107/2002

 - Codul administrativ al Republicii Moldova nr.116/2018;

 - Codul de procedură civilă nr. 225/2003

 - Codul familiei al Republicii Moldova nr. 1316 din 26.10.2000;

 - Codul penal nr. 985/2002

 - Legea nr. 140 din 14.06.2013 privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți;

 - Hotărârea de Guvern nr. 7/2016 cu privire la aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și funcționarea Comisiei pentru protecția copilului aflat în dificultate.

 

Opționale: Alte acte normative  în domeniul administraţiei publice locale

- Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative

- Legea nr.148/2023 privind accesul la informație

- Legea nr.239/2008 privind transparenţa în procesul decizional

- Legea nr.435/2006 privind descentralizarea administrativă

- Legea nr.436/2006 privind administraţia publică locală

- Legea nr.155/2011 pentru aprobarea clasificatorului unic al funcțiilor publice;

- Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale

- Hotărîrea Guvernului nr.201/2009 „Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public”

- Codul Muncii al R. Moldova nr.154/2003