consultant principal al DAMEP , Direcția analiză, monitorizare și evaluare a politicilor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare
Data limită de aplicare - 20.01.2023, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Contribuția la coordonarea, monitorizarea şi corelarea documentelor de politici în domeniile agroalimentar și industriei alimentare precum și promovarea acestora în grupuri naționale și internaționale

Salariul de funcție

De la 10130 Lei (brut)

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

  1. Asigurarea procesului de monitorizare, evaluare şi raportare a implementării documentelor de politici publice naționale, sectoriale, intersectoriale
  2. Coordonarea procesului de elaborare a Cadrului Bugetar pe Termen Mediu
  3. Coordonarea procesului de avizare a proiectelor de acte normative elaborate de alte autorități publice
  4. Asigurarea procesului de monitorizare, evaluare şi raportare a implementării documentelor de politici publice naționale, sectoriale, intersectoriale
  5. Contribuția la gestionarea și organizarea activității Direcției

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

  1. deține cetățenia Republicii Moldova;
  2. posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  3. are capacitate deplină de exercițiu;
  4. nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
  5. este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
  6. are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
  7. în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  8. nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  9. nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

Superioare, de licenţă sau echivalente, preferabil în domeniul economic, juridic, științe politice, finanțe, statistică economică, contabilitate.

Experienţă profesională: doi ani de experiență profesională în domeniul de activitate a secției.

Cunoştinţe: cunoaşterea limbii engleze la nivel B2.

Abilităţi: abilităţi de utilizare a computerului; abilităţi de lucru cu informaţia, organizare, analiză şi sinteză, elaborare a documentelor, argumentare, prezentare, mobilizare de sine, aplanare de conflicte, comunicare eficientă.

Aptitudini/comportament: respect faţă de oameni, spirit de iniţiativă, spirit de echipă, diplomaţie, creativitate, flexibilitate, disciplină, receptivitate, punctualitate, responsabilitate, tendinţă spre dezvoltare profesională şi autoperfecţionare continuă.

 

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
    Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • E-mail

Bibliografia concursului

  • Legea nr.158 /2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
  • Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative;
  • Legea nr.98/2012 privind administrația publică de specialitate;
  • Legea nr.82/2017 integrității;
  • Legea nr. 181/2014 privind finanţele publice şi responsabilitatea bugetar-fiscale,;
  • Hotărîrea Guvernului nr. 82/2006  cu privire la elaborarea Cadrului de cheltuieli pe termen mediu şi a proiectului de buget;  
  • Hotărîrea Guvernului nr. 695/2017 „Cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare;
  • Hotărârea Guvernului nr.386/2020 cu privire la planificarea, elaborarea, aprobarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea documentelor de politici publice. 
  • Hotărîrea Guvernului nr. 176/2011 cu privire la aprobarea Metodologiei de elaborare a programelor de dezvoltare strategică ale autorităţilor administraţiei publice centrale;
  • Hotărîrea Guvernului nr. 561/2015 cu privire la reglementarea cadrului instituțional și mecanismului de coordonare a asistenței externe acordate Republicii Moldova de organizațiile internaționale și țările donatoare;