Consultant superior, Direcția administrare corporativă, metodologii și reglementări, Secția metodologii și reglementări

Agenția Proprietății Publice
Data limită de aplicare - 06.06.2022, 16:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Asigurarea asistenței metodologice şi informaționale în domeniul administrării corporative a întreprinderilor de stat și a societăților comerciale cu capital public.

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

  1. Participarea la elaborarea proiectelor hotărârilor de Guvern în vederea fondării, restructurării, reorganizării sau lichidării întreprinderilor de stat, a societăților comerciale cu cota statului în capitalul social.
  2. Analizarea privind implementarea cadrului legal aplicabil activității economice a întreprinderilor de stat aflate sub incidența procedurilor privind insolvența sau lichidarea, precum și altor reglementări legale în vigoare.
  3. Elaborarea actelor interne (ordine, instrucțiuni, regulamente, etc.) aferente activității Direcției.
  4. Participarea la stabilirea indicatorilor de performanță la întreprinderile de stat și societățile comerciale cu cota statului în capitalul social.
  5. Examinarea adresărilor parvenite de la întreprinderi de stat, societăți comerciale, persoane fizice și juridice, precum și de la alte autorități publice.

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

  1. deține cetățenia Republicii Moldova;
  2. posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  3. are capacitate deplină de exercițiu;
  4. nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
  5. este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
  6. are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
  7. în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  8. nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  9. nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

  1. Studii: Superioare, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul economic, juridic sau administrare publică
  2. Experienţă profesională: 1 an de experiență profesională în domeniu
  3. Cunoştinţe:
  • cunoștințe în domeniul economic, juridic, administrare publică;
  • cunoașterea legislației Republicii Moldova, ce reglementează activitatea în cadrul structurilor administrației publice;
  • cunoașterea legislației Republicii Moldova, ce reglementează activitatea întreprinderilor de stat și societăților comerciale cu capital public sau majoritar public;
  • cunoașterea procedurilor eficiente, precum şi a practicilor pozitive naționale şi de peste hotare în domeniu;
  • cunoașterea unei limbi de circulație internațională la nivelul B1;
  • operare la calculator: Microsoft Word, Excel, Power Point, Internet, e-management, altele.
  1. Abilităţi: de planificare, organizare, coordonare, monitorizare, control, evaluare, analiză a activităţilor, comunicare eficientă (în scris şi oral), gestionare a situaţiilor de conflict, lucru în echipă, utilizarea mijloacelor tehnice de birou, de lucru cu informaţia.
  2. Atitudini/comportamente: respect faţă de oameni, integritate, diplomaţie, responsabilitate, obiectivitate, iniţiativă, creativitate, flexibilitate, loialitate, spirit de rezistenţă la efort şi stres, tendinţa spre dezvoltare profesională continuă, receptivitatea ideilor noi, spirit de muncă în echipă, ţinută şi comportament corespunzător unei persoane publice.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
    Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Copiile diplomelor de studii și ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
  • Documente ce atestă experiența profesională
    Copia carnetului de muncă, certificate privind activitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 sau alte documente confirmative.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • E-mail
  • Poștă
  • Personal

Bibliografia concursului

  • Constituţia Republicii Moldova;
  • Codul administrativ al Republicii Moldova nr. 116 din 19.07.2018

Acte normative în domeniul serviciului public:

  • Legea nr.158 din 04. 07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
  • Legea nr.25 din 22.02.2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public;
  • Legea nr. 133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii și a intereselor personale;
  • Legea integrităţii nr. 82  din  25.05.2017;
  • Legii nr. 270 din 23.11.2018 privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar;
  • Legea nr.239 din 13 noiembrie 2008 privind transparenţa în procesul decizional;
  • Legea nr. 325 din 23 decembrie 2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale.

Acte normative în domeniul administraţiei publice centrale

  • Legea nr. 136  din  07.07.2017 cu privire la Guvern;
  • Legea nr. 100 din 22.12.2017 cu privire la actele normative;
  • Hotărârea Guvernului nr. 902  din  06.11.2017 cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei Proprietăţii Publice.
  • Acte normative în domeniul de specialitate
  • Legea nr. 121 din  04.05.2007 privind administrarea și dezetatizarea proprietății publice;
  • Legea nr. 1134 din  02.04.1997 privind societăţile pe acţiuni;
  • Legea nr. 246 din  23.11.2017 cu privire la întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală;
  • Legea nr. 135 din  14.06.2007 privind societăţile cu răspundere limitată;
  • Legea insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012;
  • Hotărîrea Guvernului nr.110 din 23.02.2011 cu privire la unele aspecte ce ţin de repartizarea profitului net anual al întreprinderilor de stat și al societăților pe acțiuni cu cotă de participare a statului;
  • Hotărîrea Guvernului nr. 500 din 12.05.1998 despre aprobarea Regulamentului privind casarea bunurilor uzate, raportate la mijloacele fixe.
  • Hotărîrea Guvernului nr. 483 din 29.03.2008 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de dare în locațiune a activelor neutilizate;
  • Hotărîrea Guvernului nr. 480 din 28.03.2008 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de determinare şi comercializare a activelor neutilizate ale întreprinderilor;
  • Hotărîrea Guvernului nr. 136 din 10.02.2009 cu privire la aprobarea Regulamentului privind licitaţiile cu strigare şi cu reducere;
  • Hotărîrea Guvernului nr. 1053 din 11.11.2010 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la reprezentarea statului în societățile comerciale;
  • Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 60 din 29.05.2012 cu privire la aprobarea Regulamentului privind inventarierea.