Inspector de integritate , Inspectoratul de integritate

Autoritatea Națională de Integritate
Data limită de aplicare - 10.06.2022, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Realizarea procesului de implementare a prevederilor legale privind asigurarea integrităţii în exercitarea funcţiei publice şi a funcţiei de demnitate publică,  prevenirea corupţiei prin realizarea controlului averii,  al intereselor personale şi privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților, restricţiilor și limitărilor.

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

  1. Controlul averii și al intereselor personale.
  2. Controlul privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor.
  3. Promovarea conceptului de integritate ca instrument de prevenire a corupţiei.
  4. Facilitarea procesului de declarare a averii şi intereselor personale prin activităţi de conştientizare şi consultare a organizațiilor publice și a subiecților declarării în domeniul de activitate.

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

  1. deține cetățenia Republicii Moldova;
  2. posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  3. are capacitate deplină de exercițiu;
  4. nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
  5. este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
  6. are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
  7. în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  8. nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  9. nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

    1. studii superioare juridice sau economice;
    2. are domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova;
    3. nu este supusă unei măsuri de ocrotire judiciară sub forma tutelei;
    4. are o reputaţie ireproşabilă;
    5. nu are, în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională, înscrieri referitoare la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligaţiei prevăzute la art.7 alin.(2) lit.a) din Legea nr.325/2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale;
    6. nu este şi nu a fost în ultimii 2 ani pînă la anunţarea concursului membru al vreunui partid politic, nici nu a desfăşurat activitate politică în cadrul unui partid politic sau al unei organizaţii social-politice.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
    Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Alte documente necesare:
    1. cazierul judiciar detaliat, valabil la momentul depunerii;
    2. declarație de integritate pe proprie răspundere;
    3. declarația de avere și interese personale, conform formularului aprobat prin Legea nr.133 din 17.06.2016 cu privire la declararea averii și intereselor personale;
    4. declaraţia pe propria răspundere privind reputaţia ireproşabilă a candidatului, cu referire la faptul că:
    5. a) nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita anumite activităţi, ca pedeapsă principală sau complementară,  printr-o hotărâre judecătorească definitivă;

      b) nu a fost constatat, prin act definitiv, încălcarea regimului juridic al averilor, conflictelor de interese, al incompatibilităţilor sau al restricţiilor;

      c) nu s-a dispus confiscarea averii nejustificate printr-o hotărâre irevocabilă a instanţei de judecată.

       

    6. declaraţie privind faptul că nu este și nu a fost în ultimii 2 ani până la anunţarea concursului membru al vreunui partid politic și nici nu a desfăşurat activitate politică în cadrul unui partid politic sau al unei organizații social-politice;
    7. acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
    8. declarația pe propria răspundere privind interesele personale în raport cu conducerea Autorității şi membrii comisiei de concurs;
    9. declaraţia de verificare a candidatului la funcţia de inspector de integritate potrivit Legii nr.271/18.12.2008;
    10. chestionarul candidatului la funcţia publică de inspector de integritate potrivit Legii nr.271/18.12.2008;
    11. 2 poze 3x4.
    12.  

      * Copiile documentelor prezentate se certifică de către candidat, pe proprie răspundere, sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor.

      ** În situația în care dosarul de concurs se depune prin e-mail, candidatul este obligat să prezinte documentele originale la data desfăşurării probei scrise, sub sancţiunea respingerii dosarului de concurs.

      *** Certificatul medical poate fi înlocuit cu declaraţie pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligaţia să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de cel mult 10 zile de la data limită pentru depunerea dosarelor de concurs.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • E-mail
  • Poștă
  • Personal

Bibliografia concursului

  1. Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994;
  2. Legea integrității nr. 82 din 25.05.2017;
  3. Legea nr.132 din 06.2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate;
  4. Legea nr.133 din 06.2016 privind declararea averii și intereselor personale;
  5. Legea nr.199 din 16.07.2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică;
  6. Legea nr.80 din 07.05.2010 cu privire la statutul personalului din cabinetul persoanelor cu funcții de demnitate publică;
  7. Legea nr.158-XVI din 04.07.2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
  8. Legea nr.25-XVI din 22.02.2008 privind Codul de conduită a funcționarului public;
  9. Legea nr.133 din 08.07.2011privind protecția datelor cu caracter personal;
  10. Legea nr.982-XIV din 1 1.05.2000 privind accesul la informație;
  11. Legea nr.325 din 23.12.2013 privind evaluarea integrității instituționale;
  12. Legea nr.100 din 22.12.2017 privind actele normative;
  13. Hotărârea Parlamentului nr.56 din 30.03.2017 pentru aprobarea Strategiei naționale de integritate și anticorupție pentru anii 2017 — 2023;
  14. Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18.04.2002 (Partea generală; Partea specială: Capitolul XV Infracțiuni contra bunei desfășurări a activității în sfera publică; Capitolul XVII Infracțiuni contra autorităților publice și securității de stat);
  15. Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14.03.2003 (Partea specială: Titlul I Urmărirea penală, Capitolul II Sesizarea organului de urmărire penală, Capitolul III Competența organelor de urmărire penală);
  16. Codul contravențional al Republicii Moldova nr.218-XVI din 24.10.2008 (Cartea întâi Dreptul material, Titlul I Partea generală, Titlul II Partea specială: Capitolul XVI Contravenții ce afectează activitatea autorităților publice; Cartea a doua Procesul contravențional, Titlul I Dispoziții generale Capitolul III Autoritățile competente să soluționeze cauzele contravenționale);
  17. Codul administrativ al Republicii Moldova nr. 116 din 19.07.2018;
  18. Hotărârea Guvernului nr.116 din 26.02.2020 cu privire la regimul juridic al cadourilor;
  19. Hotărârea Guvernului nr.23 din 22.01.2020 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de examinare și raportare internă a dezvăluirilor practicilor ilegale;
  20. Hotărârea Guvernului nr.767 din 19.09.2014 pentru implementarea Legii nr.325 din 23 decembrie 2013 privind testarea integrității profesionale.