Inspector principal , Secția evaluare învățământ preșcolar

Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare
Data limită de aplicare - 10.04.2023, 16:00
Data limită de depunere a documentelor a fost prelungită.

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Promovarea și evaluarea implementării politicii de stat în domeniul educației, asigurarea managementului calității în învățământul preșcolar.

Salariul de funcție

De la 8037 Lei (brut)

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

- realizarea de sarcini de complexitate înaltă în domeniul executării activităților de control și inspectare a procesului de implementare a actelor normative;
- participarea la realizarea activităților de evaluare a instituțiilor de învățământ preșcolar;
- generalizarea rapoartelor şi a altor informații privind rezultatele evaluării în învățământul preșcolar.

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

  1. deține cetățenia Republicii Moldova;
  2. posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  3. are capacitate deplină de exercițiu;
  4. nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
  5. este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
  6. are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
  7. în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  8. nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  9. nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

- studii superioare cu profil pedagogic;
- grad didactic/managerial;
- experiență didactică sau de conducere în sistemul de învățământ de cel puțin 2 ani;
- cunoaşte şi înţelege structura sistemului educaţional din Republica Moldova;
- cunoaşte cadrul normativ general şi în domeniu, strategiile şi politicile educaţionale care se referă la perspectivele de dezvoltare a învățământului preșcolar;
- posedă cunoştinţe de operare PC – Pachetul Microsoft Office.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
    Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • E-mail
  • Personal

Bibliografia concursului

Acte normative în domeniul administrației publice:
Legea nr. 158 – XVI din 4 iulie 2008 Cu privire la funcția publică şi statutul funcţionarului public;
Hotărârea Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 Cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.

Acte normative în domeniul de specialitate:
Codul Educației nr. 152 din 17.07.2014;
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 201 din 28.02.2018 cu privire la organizarea și funcționarea Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Educație şi Cercetare;
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 944 din 14.11.2014 Cu privire la aprobarea Strategiei de dezvoltare a educaţiei pentru anii 2014-2020;
Regulamentul-tip de organizare și funcționare a instituțiilor de învățământ primar și secundar, ciclul I și II, aprobat prin ordinul ME nr. 235 din 25 martie 2016;
Standardele de calitate pentru instituțiile de învățământ primar și secundar general din perspectiva școlii prietenoase copilului aprobate prin ordinul ME nr. 970 din 11.10.2013;
Standardele de competență profesională ale cadrelor didactice din învățământul general, aprobate prin ordinul MECC nr. 1124 din 20.07.2018;
Standardele de competență profesională ale cadrelor de conducere din învățământul general, aprobate prin ordinul MECC nr. 1124 din 20.07.2018;
Metodologia de evaluare a instituțiilor de învățământ general, aprobată prin ordinul MECC nr. 581 din 23.06.2020;
Regulamentul privind evaluarea și notarea rezultatelor învățării, promovarea și absolvirea în învățământul primar și secundar, aprobat prin ordinul MECC nr. 70 din 30.01.2020;
Regulamentul de atestare a cadrelor de conducere din învăţământul preşcolar, primar, special, complementar, secundar şi mediu de specialitate, aprobat prin ordinul ME nr. 454 din 31.05.2012;
Nomenclatorul tipurilor de documentație școlară și rapoarte în învățământul general, aprobat prin ordinul MECC nr. 1467 din 12.11.2019;
Cadrul de referinţă al curriculumului naţional, aprobat prin ordinul MECC nr. 432 din
29.05.2017;
Regulamentul-cadru cu privire la funcționarea Consiliului de administrație al instituției de învățământ general, aprobat prin ordinul MECC nr. 269 din 09.03.2020.