Secretar Consiliul Local

Primăria Delacău
Data limită de aplicare - 03.02.2022, 17:00
Data limită de depunere a documentelor a fost prelungită.

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

conducerea personalului și managementul eficient al activității Consiliului local, Primăriei și realizarea obiectivelor acestuia

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

  1. planificarea și organizarea planificării ședințelor consiliului local
  2. asigurarea legalității actelor adoptate de Consiliul local și primar
  3. Acordarea asistenței juridice consilierilor și comisiilor de specialitate a Consiliului local
  4. Asigurarea lucrărilor de securitate
  5. autentificarea actelor și documentelor

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

  1. deține cetățenia Republicii Moldova;
  2. posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  3. are capacitate deplină de exercițiu;
  4. nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
  5. este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
  6. are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
  7. în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  8. nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  9. nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

  • experiență în domeniul administrației publice locale
  • deținerea cetățeniei RM
  • posedarea limbii de stat
  • neatingerii vîrstei necesare obținerii dreptului la pensie pentru limita de vârstă
  • lipsa antecedentelor penale 
  • neprivarea dreptului de a ocupa o funcție publică
  • -cunoașterea legislației în domeniul APL, urbanism și arhitectură, notarial, protecția drepturilor copilului...

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
    Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • Personal

Bibliografia concursului

Codul civil RM

Codul familiei RM

Legii privind administraţia publică locală nr.436-XVI din 28.12.2006

Legii nr. 158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public