Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului
Realizarea politicii de stat în domeniul relațiilor funciare, cadastru, evidenței și administrării proprietății funciare publice și private.
Salariul de funcție
De la 9000 Lei (brut)
Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei
postului:
Acordarea asistenței metodologice și practice autorităților publice locale, agenților economici și persoanelor fizice în problemele reglamentării relațiilorfunciare, din domeniile publice și private;
Monitorizarea gestionării și evidența proprietății publice și private;
Implementarea politicii statului în domeniul relațiilor funciare și cadastru;
Asigurarea managementului Serviciului cadastru.
Tip de angajare
Perioadă nedeterminată
Condiţiile de participare la concurs
- deține cetățenia Republicii Moldova;
- posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
- are capacitate deplină de exercițiu;
- nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
- este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
- are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
- în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
- nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
- nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
- nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Cerinţe specifice pentru participare la concurs
Studii: superioare, de licență sau echivalente în domeniul relații funciare, cadastru și organizarea teritoriului sau este licențiat în drept.
Experiența profesională: minimum un an experiență profesională în domeniul cadastru și organizarea teritoriului.
Cunoștințe: legislația în vigoare, utilizarea eficientă a fondului funciar al raionului, întocmirea și ținerea cadastrului funciar.
Abilități: de analiză și sinteză, organizare, comunicare, lucrul cu informația și cu mijloacele tehnice de birou, de operare la calculator (Word, Excel, Power Point și Internet).
Aptitudini: spirit de inițiativă, disciplină, responsabilitate, respect față de oameni, diplomație, tendință spre dezvoltare profesională și autoperfecționare continuă.
Documente ce urmează a fi prezentate
-
Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
-
Copia buletinului de identitate
Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
-
Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
-
Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
-
Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
Modalitatea de depunere a documentelor
Bibliografia concursului
Constituția Republicii Moldova;
Cod nr.116 din 19.07.2018, Codul administrativ al Republicii Moldova;
Legea nr.158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
Hotărîrea de Guvern nr.201/2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
Legea nr.25/2008 privind Codul de conduită a funcționarului public;
Legea nr.133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal;
Legea privind declararea averii și intereselor personale nr.133/2016;
Legea nr.436/2006 privind administrația publică locală;
Legea nr.435/2006 privind descentralizarea administrativă;
Codul Funciar nr.828/1991;
Codul Civil al Republicii Moldova nr.1107/2002;
Legea cadastrului bunurilor imobile, nr.1543/1998;
Legea cu privire la formarea bunurilor imobile, nr.354/2004;
Legea nr.1247/1992 privind reglementarea de stat a regimului proprietății funciare, cadastrul funciar de stat și monitoringul funciar;
Hotărîrea de Guvern nr.24/1995 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la conținutul documentației cadastrului funciar general;
Legea nr. 354/2004 cu privire la formarea bunurilor imobile;
Legea nr. 29/2018 privind delimitarea proprietății publice;
Hotărîrea de Guvern nr. 63/2019 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de delimitare a bunurilor imobile proprietate publică;
Hotărîrea de Guvern nr. 1170/2016 pentru aprobarea Regulametului cu privire la modul de transmitere, schimbare a destinației și schimb de terenuri.