Specialist în reglementarea regimului funciar, Aparatul Primarului

Primăria Neculăieuca
Data limită de aplicare - 15.09.2022, 16:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

  • Organizarea eficientă a folosirii fondului Funciar a UAT satului Neculăieuca, asigurarea evidenţei funciare a terenurilor de orice formă de proprietate, şi controlul asupra folosirii raţionale şi protecţia terenurilor, pregătirea  materialelor  pentru  ședințele  consiliului.

 

Salariul de funcție

De la 3980 Lei (brut)

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

  • Ţine cadastrul Funciar al satului, identifică terenurile şi posesorii, asigură evidenţa funciară şi controlul asupra folosirii raţionale şi protecţia terenurilor în limitele teritoriului unităţii administrativ-teritoriale
  • Asigură cu informaţia corectă a suprafeţelor de teren,  pentru încasarea impozitului funciar de la persoanele fizice, juridice şi agenţii economici. Evidenţa rezervei primăriei, folosirea  şi modul  de utilizare. 
  •  Participă în comisii raionale şi locale, privind selectarea trenurilor pentru construcţia  obiectelor în modul stabilit de lege, soluţionarea litigiilor funciare ce ţin de competenţa primăriei;
  • Examinează şi propune organului administraţiei publice locale spre aprobare proiectele de decizie referitor la atribuirea, tranzacţia şi a proiectelor de organizare a teritoriului în hotarele UAT;
  • Dirijează, coordinează, controlează şi informează populaţia, referitor la  respectarea prevederilor Codului Funciar şi altor legi în vigoare de către toţi deţinătorii de terenuri.
  • Inventarierea spaţiilor verzi, fîşiilor forestiere, pădurilor cu extinderea ulterioară.
  • Audiența  cetățenilor, consultanță  în  problemele  funciare
  • Monitoring  funciar, coordonarea  și  eliberarea  documentației  de  drept  asupra   pământului.

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

  1. deține cetățenia Republicii Moldova;
  2. posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  3. are capacitate deplină de exercițiu;
  4. nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
  5. este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
  6. are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
  7. în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  8. nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  9. nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

Studii: superioare, medii  de  specialitate în  domeniul  dat

Experiența  profesională:  minimum 2 ani  de  experiență  profesională  în  domeniu, preferabil  1  an  de  experiență  în  serviciul  public

Abilități:  lucru  cu  informația,  de  analiză  și  sinteză, elaborare, previziune, comunicare eficientă,  lucru  în  echipă,  de  operare  la  calculator ( Word, Excel, Power Point, Internet).

Atitudini/comportamente:  respect  față  de  oameni, spirit  de  inițiativă, creativitate, flexibilitate,  disciplină, responsabilitate, perseverență, tendință  spre  dezvoltare  profesională  continuă.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
    Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • Personal

Bibliografia concursului

  1. Constituţia Republicii Moldova;
  2. Codul  Muncii
  3. Legea nr.158-XVI din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
  4. Legea 100/2017 cu  privire  la  actele  normative
  5. Legea 133/2011 privind  protecția  datelor  cu  caracter  personal
  6. Legea nr.25-XVI din 22.02.2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public;
  7. Legea 133/2016 privind  declararea  averii  și  a  intereselor  personale
  8. Legea nr.270/2018  privind  sistemul  unitar  de  salarizare  în  sectorul  bugetar
  9.  Legea nr.239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparenţa în procesul decizional.
  10. Legea nr.436-XVI din 28.12.2006 privind administraţia publică locală;
  11. Legea nr.435 din 28 decembrie 2006 privind descentralizarea administrativă;
  12. Legea nr.764 din 27 decembrie 2001 privind organizarea administrativă-teritorială a Republicii Moldova.
  13.  Legea  nr.982/2000 privind  accesul  la  informație
  14. Codul  administrativ  al  Republicii  Moldova nr.116/2018
  15. Codul Fiscal
  16. Codul  Civil nr.1107/2002
  17.  Codul funciar
  18.  Legea privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului nr. 1308- XII din 25.07.1997.
  19. Legea nr.91 din 05.04.2007 privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor.
  20. Legea 1543 din 25.02.1998 cadastrului bunurilor immobile
  21. Hotărîrea Guvernului nr.1428 din 16.12.2008 pentru aprobarea Regulamentului cu
    privire la vînzarea-cumpărarea terenurilor aferente
  22. Legea nr. 121 din 04.05.2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice