specialist principal, Secția agenți constatatori

Pretura sectorului Ciocana
Data limită de aplicare - 23.03.2022, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Inspectarea sectorului administrat în scopul monitorizării respectării cerințelor prevăzute de legislația în vigoare conform competențelor stabilite.

Salariul de funcție

De la 6320 Lei (brut)

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

1. Constatarea faptei contravenționale, colectarea și administrarea probelor privind prezența elementelor constitutive. Efectuarea controalelor inopinate în sector;

2. Întocmirea proceselor-verbale contravenționale prevăzute la art. 423 indice 10  din  Codul contavențional;

3. Remiterea după compentență  procesele-verbale cu privire la contravenție în instanţa de judecată și la Comisia administrativă, precum și susținerea legalității acestora;

4. Examinarea după compentență  a contistațiilor și adresărilor persoanelor fizice și juridice referitor la procesele-verbale cu privire la contravenții.

Tip de angajare

Perioadă determinată

Condiţiile de participare la concurs

  1. deține cetățenia Republicii Moldova;
  2. posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  3. are capacitate deplină de exercițiu;
  4. nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
  5. este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
  6. are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
  7. în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  8. nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  9. nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

  • Studii Superioare, de licenţă sau echivalente, în domeniul drept
  • Minimum 1 an experienţă profesională în domeniu.
  • Cunoașterea legislaţiei în domeniu;
  • Cunoştinţe de operare la calculator : Word, Excel, PowerPoint, Internet.
  • Abilităţi de lucru cu informația, planificare, organizare, analiză şi sinteză, elaborare a documentelor, argumentare, prezentare, mobilizare de sine, soluţionare de probleme, aplanare de conflicte, comunicare eficientă.
  • Atitudini/comportamente: respect faţă de oameni,comportament etic, rezistentă la efort și stres, spirit de iniţiativă, diplomaţie, creativitate, flexibilitate, disciplină, responsabilitate.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
    Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • E-mail
  • Poștă
  • Personal

Bibliografia concursului

  1. Constituţia Republicii Moldova
  2. Codul administrativ
  3. Codul contravențional
  4. Legea nr. 436 din 28.12.2006 privind administraţia publică locală
  5. Legea nr. 133 din 17.06.2016 privind declararea averii și a intereselor personale
  6. Legea nr. 158 din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public
  7. Legea nr. 25 din 22.02.2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public
  8. Legea nr.982 din 11.05.2000 privind accesul la informații
  9. Legea nr.133 din 08.07.2011 privind protecția datelor cu caracter personal
  10. Legea nr. 136 din 17.06.2016 privind statutul municipiului Chișinău
  11. Decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 4/4 din 13.12.2019 „Cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare, organigramei-tip,efectivului-limită al statelor de personal și structurii preturilor de sector”.