Specialist principal , Secția administrație publică

Aparatul preşedintelui raionul Ialoveni
Data limită de aplicare - 11.04.2022, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Coordonarea activităţilor primăriilor în domeniul protecţiei
civile, încorporarea recruţilor din raion în serviciul civil.
 

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

1. Efectuarea controlului asupra îndeplinirii actelor legislative şi normative în
domeniul protecţiei civile de către primăriile: oraşului, comunelor, satelor şi
obiectele economiei naţionale;
2. Participarea la elaborarea măsurilor privind organizarea pregătirii prealabile şi
multilaterale a populaţiei, a obiectelor economiei naţionale, forţelor protecţiei
civile a raionului pentru desfăşurarea acţiunilor în cazul apariţiei pericolului
situaţiilor excepţionale şi în condiţiile lor, conform Hotărârii Guvernului pentru
următorul an
3. Elaborarea documentației la protecția civilă a administrației raionului, Comisiei
pentru Situaţii Excepţionale și în cadrul altor comisii, numit în calitate de
secretar;
4. Aplicarea cunoştinţelor teoretice şi practice la organizarea lichidării
consecinţelor situaţiilor excepţionale care au avut loc;
5. Asigurarea încorporării recruţilor din raion în serviciul civil.

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

  1. deține cetățenia Republicii Moldova;
  2. posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  3. are capacitate deplină de exercițiu;
  4. nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
  5. este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
  6. are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
  7. în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  8. nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  9. nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

Studii superioare de licență sau echivalente;
 experiență profesională în domeniu de cel puțin un an;
 cunoştinţe de utilizare a computerului (Microsoft Word, Excel, Internet);
 posedarea unei limbi moderne va fi un avantaj;
Aptitudini: de planificare, organizare, coordonare, monitorizare, control, evaluare;
Atitudini: respect faţă de oameni, profesionalism, responsabilitate, corectitudine,
imparţialitate, disciplină, spirit de comunicare.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
    Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • Personal

Bibliografia concursului

Legea nr. 158 –XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public;
Legea nr. 25-XVI din 22 februarie 2008 privind Codul de conduită a
funcţionarului public;
Legea nr. 16-XVI din 15 februarie 2008 cu privire la conflictul de interese;
Legea nr. 982-XIV duin 11 mai 2000 privind accesul la informație;
Acte legislative și normative în domeniu
Legea nr. 156 din 06.07.2007 Cu privire la organizarea serviciului civil (de
alternativă)
Legea nr.271 din 09.11.1994 Cu privire la protectia civilă