Desfășurată la Casa Guvernului, cea de-a cincea sesiune de informare a reunit tinerii stagiari într-un cadru dedicat reformei administrației publice locale (APL) și avertizorii de integritate. Sesiunea a fost susținută de Diana Chiriac, șefa Direcției administrație publică locală și coordonarea activității oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat, și Natalia Cheptea, ofițer anticorupție în cadrul Centrului Național Anticorupție (CNA).

Diana Chiriac și-a început prezentarea prin relatarea parcursului său profesional, subliniind că o carieră de succes în serviciul public începe cu pași mici. Ulterior, aceasta a abordat reforma APL, evidențiind necesitatea eficientizării administrației și a dezvoltării uniforme a localităților. Printre subiectele discutate s-au numărat creșterea pragului demografic de la 1500 la  minim 3000 de locuitori, precum și procesul de amalgamare voluntară și normativă. Pornind de la experiența țărilor baltice, Diana Chiriac a accentuat și importanța adaptării reformei la contextul local. Astfel, prima parte a sesiunii a îmbinat armonios parcursul profesional personal cu elemente de istorie și administrație publică

În continuare, Natalia Cheptea și-a concentrat prezentarea asupra conceptului de whistleblowing și a rolului avertizorilor de integritate în prevenirea și combaterea corupției. Stagiarii au aflat ce înseamnă să fii avertizor de integritate, de ce este importantă semnalarea faptelor care pot afecta integritatea instituțională și care este rolul Centrului Național Anticorupție în acest domeniu. De asemenea, au fost abordate principalele standarde și mecanisme naționale și internaționale privind protecția și încurajarea avertizării de integritate.

Prezentarea a pus accent pe importanța unei culturi organizaționale bazate pe integritate, responsabilitate și curajul de a semnala situațiile care pot prejudicia interesul public. Pentru a facilita înțelegerea tematicii, sesiunea a avut și o componentă interactivă, iar participanții au fost implicați într-o serie de întrebări și curiozități despre avertizorii de integritate, încheind astfel sesiunea într-o atmosferă dinamică și participativă.

La finalul sesiunii, stagiarii au fost încurajați să își asume, încă de la începutul parcursului lor profesional, principiile de integritate și responsabilitate, să respecte valorile serviciului public și să acționeze cu corectitudine în activitatea de zi cu zi. Totodată, aceștia au fost îndemnați să fie atenți la situațiile care pot afecta integritatea instituțională și să contribuie, prin propriul comportament, la promovarea unui serviciu public bazat pe integritate și responsabilitate.

Prin intermediul acestor sesiuni, Programul comun de stagii al Uniunii Europene și Guvernului Republicii Moldova le oferă tinerilor posibilitatea de a înțelege mai bine modul de funcționare a autorităților publice și apropierea țării de Uniunea Europeană, dar și de a avea un dialog direct cu reprezentanții administrației publice.