Direcția asistență și dezvoltare

Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova
Data limită de aplicare - 15.05.2026, 17:00
Aplicarea la stagii este posibilă doar pentru persoanele cu vârsta între 18 și 29 de ani.
Candidatul poate depune formularul de participare concomitent la cel mult 5 autorități-gazdă.
Aplică acum

Atribuțiile stagiarului

1. Acordarea asistenței în comunicarea internă a conducerii Secretariatului Parlamentului;
2. Acordarea asistenței în realizarea lucrărilor de secretariat aferente activității conducerii Secretariatului Parlamentului;
3. Acordarea asistenței în realizarea controlului executării sarcinilor și deciziilor conducerii Secretariatului Parlamentului.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Actul de identitate din sistemul național de pașapoarte (buletin de identitate, carte de identitate, pașaport)
  • diplomele/certificatele de studii/alte acte de studii obținute în Republica Moldova, și/sau în străinătate sau, după caz, documentul care atestă faptul că este înmatriculat la o instituție de învățământ din Republica Moldova sau din străinătate
  • certificatul de dizabilitate, după caz
  • Alte documente relevante privind experiența profesională (locuri de muncă, formarea practică și/sau activitatea de voluntariat)