Direcția juridică

Ministerul Finanțelor (+trezoreriile)
Data limită de aplicare - 15.05.2026, 17:00
Aplicarea la stagii este posibilă doar pentru persoanele cu vârsta între 18 și 29 de ani.
Candidatul poate depune formularul de participare concomitent la cel mult 5 autorități-gazdă.
Aplică acum

Atribuțiile stagiarului

1. Participarea la avizarea proiectelor de acte normative;
2. Participarea la examinarea petițiilor, interpelărilor și sesizărilor, adresate ministerului;      3.Participarea la elaborarea proiectelor actelor procesuale, necesare în vederea reprezentării intereselor ministerului și a bugetului de stat în instanțele judecătorești (cereri de chemare în judecată, referințe, cereri de apel/recurs).

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Actul de identitate din sistemul național de pașapoarte (buletin de identitate, carte de identitate, pașaport)
  • diplomele/certificatele de studii/alte acte de studii obținute în Republica Moldova, și/sau în străinătate sau, după caz, documentul care atestă faptul că este înmatriculat la o instituție de învățământ din Republica Moldova sau din străinătate
  • certificatul de dizabilitate, după caz
  • Alte documente relevante privind experiența profesională (locuri de muncă, formarea practică și/sau activitatea de voluntariat)