Direcția politici nediscriminare

Consiliul pentru Egalitate
Data limită de aplicare - 15.05.2026, 12:00
Aplicarea la stagii este posibilă doar pentru persoanele cu vârsta între 18 și 29 de ani.
Candidatul poate depune formularul de participare concomitent la cel mult 5 autorități-gazdă.
Aplică acum

Atribuțiile stagiarului

1. Elaborarea avizelor consultative cu privire la conformitatea proiectelor de acte normative cu standardele în domeniul prevenirii și combaterii discriminării;
2. Examinarea plângerilor cu impact colectiv care au o complexitate medie;
3. Examinarea corespunderii legislației în vigoare cu standardele privind nediscriminarea și elaborarea propunerilor de modificare a acesteia în domeniul prevenirii și combaterii discriminării.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Actul de identitate din sistemul național de pașapoarte (buletin de identitate, carte de identitate, pașaport)
  • diplomele/certificatele de studii/alte acte de studii obținute în Republica Moldova, și/sau în străinătate sau, după caz, documentul care atestă faptul că este înmatriculat la o instituție de învățământ din Republica Moldova sau din străinătate
  • certificatul de dizabilitate, după caz
  • Alte documente relevante privind experiența profesională (locuri de muncă, formarea practică și/sau activitatea de voluntariat)