Atribuțiile stagiarului
1.Participarea la colectarea și analiza informațiilor necesare misiunii de audit (documente, date, baze informaționale), sub îndrumarea auditorilor;
2.Acordarea suportului la întocmirea documentației de lucru (fișe de lucru, tabele, centralizări) și la organizarea dosarului misiunii de audit;
3.Participarea la discuțiile și interviurile cu angajații entității auditate, precum și implicarea în formularea constatărilor simple, sub coordonarea auditorului responsabil.
Documente ce urmează a fi prezentate
-
Actul de identitate din sistemul național de pașapoarte (buletin de identitate, carte de identitate, pașaport)
-
diplomele/certificatele de studii/alte acte de studii obținute în Republica Moldova, și/sau în străinătate sau, după caz, documentul care atestă faptul că este înmatriculat la o instituție de învățământ din Republica Moldova sau din străinătate
-
certificatul de dizabilitate, după caz
-
Alte documente relevante privind experiența profesională (locuri de muncă, formarea practică și/sau activitatea de voluntariat)