Casa Guvernului a găzduit o sesiune de informare dedicată stagiarilor din cadrul stagiilor plătite în serviciul public, ediția a V-a, cu tema „Sistemul administrației publice din Republica Moldova în context european”.

Evenimentul a oferit tinerilor oportunitatea de a înțelege mai bine modul de funcționare al administrației publice, precum și rolul acesteia în parcursul integrării europene. Sesiunea a fost susținută de Irina Alexe, Expert senior UE în planificare strategică în cadrul proiectului „Moldova este Europa – Sprijin pentru integrarea în UE”.

Instruirea a vizat organizarea administrației publice și principiile de funcționare ale acesteia, punând accent pe alinierea la practicile și standardele europene, precum și pe necesitatea unei administrații eficiente și orientate spre interesul public.

În contextul discuțiilor, a fost accentuat rolul formării profesionale a stagiarilor și necesitatea dezvoltării competențelor acestora pentru a contribui activ și responsabil la parcursul european al Republicii Moldova.