Sesiunea informativă din 18 august a reunit tinerii Programului comun de stagii al Guvernului Republicii Moldova și Uniunii Europene într-o discuție dedicată egalității de gen în administrația publică și dezvoltării abilităților necesare pentru implicarea activă în sectorul public. Prima parte a sesiunii a fost dedicată tematicii egalității de gen în administrația publică, prezentată de Valentina Bodrug-Lungu, expertă în cadrul EU4Gender Equality Reform Helpdesk. Tinerii au avut ocazia să aprofundeze importanța integrării dimensiunii de gen în procesele și politicile publice, precum și rolul administrației publice în promovarea egalității de șanse.
În continuare, Dan Arnăut, Șeful Direcției servicii și lucru de tineret din cadrul Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Programelor și Activității de Tineret, a prezentat conceptul de cartografiere a problemelor, oferindu-le stagiarilor instrumente și perspective practice pentru identificarea, înțelegerea și structurarea problemelor cu care se confruntă comunitățile și diferite categorii de cetățeni. Această sesiune a inclus și activități de team building și cunoaștere, menite să consolideze relațiile dintre stagiari și să creeze un mediu favorabil colaborării. Prin exerciții interactive și activități de lucru în echipă, stagiarii și-au dezvoltat abilitățile de comunicare, cooperare și rezolvare comună a sarcinilor, contribuind totodată la formarea unei comunități de stagiari mai unite.
Sesiunea a oferit astfel un echilibru între informare, dezvoltare profesională și interacțiune, sprijinind stagiarii în acumularea unor competențe relevante pentru activitatea lor în cadrul instituțiilor publice.




.png)