Contabil-şef a primăriei

Primăria Agronomovca
Data limită de aplicare - 17.07.2020, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Asigurarea organizării corecte a evidenței contabile în conformitate cu prevederile Legii contabilității și altor acte normative  ce reglementează domeniul respectiv.

Salariul de funcție

5145

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

a) deţine cetăţenia Republicii Moldova; b) posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege; c) are capacitate deplină de exerciţiu; d) nu a împlinit vîrsta de 63 ani; e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; g) în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art.64 alin.(1) lit.a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie; j) nu are interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorităţii Naţionale de Integritate. .

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

Studii: superioare, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă 
Cunoștințe: în domeniul contabilității și economiei. Cunoașterea limbii de stat și a limbilor vorbite în teritoriul respectiv. Posedarea cunoștințelor de operare la calculator: 1C, Word, Excel, Internet.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Certificatul medical
    Dacă în fișa postului pentru funcția respectivă, sunt stabilite cerințe speciale de sănătate
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Alte documente necesare:
    1.Formularul de participare specificat în anexa la Regulamentul cu privire la ocuparea funcției publice prin concurs (anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr.201 din 11.03.2009)
    2. Copiile diplomelor de studii și ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare și/sau de specializare
    3. Acordul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.
    copia actului de studii

Modalitatea de depunere a documentelor

  • Alte modalități - Prin poștă, email sau personal.

Bibliografia concursului

1. Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public.
2. Legea nr.270/2018 
3. Legea nr. 190/1994 cu privire la petiționare
4. Legea contabilității nr.113/2007
5. Legea nr. 397/2003 privind finanțele publice locale.
6. Legea nr.131/2015 privind achizițiile publice
7. Legea nr.229/2010 privind controlul financiar public intern
8. Legea nr.158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public.
2.Legea nr.190/1994 cu privire la petiționare
4. Legea contabilității nr.113/2007
5. Legea nr.397/2003 privind finanțele publice locale.
6. Legea nr.131/2015 privind achizițiile publice
7. Legea nr.229/2010 privind controlul financiar public intern
8. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.665/2016 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la achizițiile publice de valoare mică.

9. Ordinul Ministerului Finanțelor nr.49/2012 cu privire la aprobarea Regulamentului privind evaluarea, raportarea sistemului de management financiar și control și emiterea declarației privind buna guvernare.

9.Hotărărei Guvernului nr.201/2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;

10. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.665/2016 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la achizițiile publice de valoare mică.

9. Ordinul Ministerului Finanțelor nr.49/2012 cu privire la aprobarea Regulamentului privind evaluarea, raportarea sistemului de management financiar și control și emiterea declarației privind buna guvernare.