Specialist superior Direcția administrarea și aprobarea proiectelor

Agenția de Intervenție și Plăți în Agricultură
Data limită de aplicare - 11.09.2020, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Scopul general al funcției: Contribuie la realizarea sarcinilor Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură în domeniul efectuării lucrărilor de verificare a dosarelor de solicitare a sprijinului financiar, prin contrapunerea acestora cu baza de date şi transmiterea dosarelor evaluate pozitiv pentru autorizarea plății.
Sarcinile de bază:
1) Recepţionarea dosarelor de solicitare a subvenţiilor pentru cel puțin o măsură de sprijin financiar, prezentate de către subdiviziunile teritoriale ale Agenţiei;
2) Efectuarea validării și controlului veridicităţii documentelor prezentate prin contrapunerea acestora cu baza de date a Agenţiei, în ordinea recepţionării dosarelor;
3) Participarea la întocmirea proceselor-verbale de transmitere a dosarelor eligibile spre autorizare și întocmirea proceselor-verbale privind constatarea iregularităților pentru dosarele neeligibile.

Salariul de funcție

minim 5100

Tip de angajare

Perioadă determinată

Condiţiile de participare la concurs

a) deţine cetăţenia Republicii Moldova; b) posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege; c) are capacitate deplină de exerciţiu; d) nu a împlinit vîrsta de 63 ani; e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; g) în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art.64 alin.(1) lit.a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie; j) nu are interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorităţii Naţionale de Integritate. .

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

Studii: superioare, de licență sau echivalente, în unul din domeniile economie, finanțe, drept, agricultură sau tehnic.
Cunoștințe: - de operare la calculator: Word, Excel, PowerPoint, Internet;
                     - legislaţia în domeniu.
Experiență profesională: minim 1 an experiență profesională în unul din domeniile sus menționate, preferință în serviciul public.
Abilități: lucru cu informația, organizare, analiză și sinteză, elaborare a documentelor, argumentare, prezentare, soluționare de probleme, aplanare de conflicte, comunicare eficientă etc.
Atitudini: respect faţă de oameni, spirit de inițiativă, diplomaţie, flexibilitate, disciplină, punctualitate, responsabilitate, rezistenţă la efort şi stres profesional, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Alte documente necesare:
    - copia diplomelor și a certificatelor ce confirmă studiile/calificarea;
    - formularul de participare la concurs, conform anexei nr.1 din HG 201/2009 ;
    - documentele care atestă prestarea voluntariatului - în cazul în care candidatul consideră necesar;
    - declarația pe propria răspundere că nu are antecedente penale nestinse (valabil pînă la prezentarea cazierului judiciar).

Modalitatea de depunere a documentelor

  • Alte modalități - Prin poștă, email sau personal.

Bibliografia concursului

- Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
- Legea nr.133/2016 privind declararea averii și intereselor personale;
- Legea integrității nr. 82/2017;
- HG nr. 20/2019 cu privire la reorganizarea IP AIPA;
- HG nr. 455/2017 cu privire la modul de repartizare a mijloacelor FNDAMR;
- HG nr. 507/2018 cu privire la aprobarea Regulamentului privind condițiile și procedura de acordare a subvențiilor în avans pentru proiectele start-up din FNDAMR; 
- HG nr.705/1995 privind modul de înregistrare la venituri, punere pe rod, casare şi defrişare a plantaţiilor perene;
- HG nr.243/2004 din privind asigurarea subvenţionată a riscurilor de producţie în agricultură.;
- HG nr. 476  din  18.10.2019 cu privire la aprobarea Regulamentului privind acordarea subvenţiilor pentru îmbunătăţirea nivelului de trai şi de muncă în mediul rural din Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural;