Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului
Coordonarea activităţilor de dezvoltare şi promovare a turismului în cadrul APL formarea ofertelor turistice, la componenţa etno-culturală ( gospodăriile tradiţionale, folclor, tradiţii, obiceiuri, artizanat, activităţii culturale, etc.).
Sarcinile de bază:
Participarea la elaborarea documentelor de politici publice locale (strategii, programe, planuri) din domeniul turismului;
- Coordonarea activităţii de amenajare turistică.
- Coordonarea evidenţei şi valorificării patrimoniului turistic; etno-cultural, Inventariază principalele resurse turistice.
- Coordonarea activităţii de promovare a imaginii turistice a unităţii administrativ- teritoriale pe care o reprezintă.
Participă la elaborarea rutelor turistice în conformitate cu programele de dezvoltare a turismului;Creează condiţii favorabile pentru activitatea în teritoriu a agenţilor economici din industria turismului şi a asociaţiilor obşteşti din domeniul turismului;Contribuie la renovarea , protecţia şi conservarea resurselor turistice prin reglementarea impactului antropic şi respectarea normelor de punere în valoare a acestora;Delimitează şi autorizează teritoriile pentru odihnă şi agrement;Întreprind acţiuni de amenajare turistică teritorială;Asigură dotarea teritoriilor autorizate cu indicatoarele turistice necesare;Contribuie la dotarea acestor teritorii cu facilităţi minime pentru vizitatori(locuri amenajate pentru prepararea şi servirea mesei, pentru acumularea deşeurilor, grupuri sanitare, etc.)Contribuie la ameliorarea şi protecţia mediului prin elaborarea şi realizarea unor acţiuni şi programe special coordonate cu autoritatea central pentru resurse natural şi mediu;Antrenează populaţia locală în activitatea turistică;Contribuie la dezvoltarea diferitelor forme de turism în teritoriu.
Tip de angajare
Perioadă nedeterminată
Condiţiile de participare la concurs
a) deţine cetăţenia Republicii Moldova;
b) posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
c) are capacitate deplină de exerciţiu;
d) nu a împlinit vîrsta de 63 ani;
e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate;
f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
g) în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art.64 alin.(1) lit.a) şi
b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie;
j) nu are interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorităţii Naţionale de Integritate. .
Cerinţe specifice pentru participare la concurs
Experiență profesională de minim 2 ani în domeniile turism, cultură, serviciului public, drept, pedagogie (lingvistică, jurnalistică) şi altele Cunoașterea legislației în domeniu;Abilități profesionale: lucru cu informația, actele legislative și normative, planificare, organizare, analiză și sinteză, elaborarea documentelor, argumentare, prezentare, instruire, soluționare de probleme, comunicare, eficiență;Aptitudini personale: diplomație, seriozitate, responsabilitate, punctualitate, flexibilitate, creativitate, spirit de inițiativă, capacitate de adaptare sporită, tendință spre dezvoltare profesională continuă;Abilități de utilizare a calculatorului, imprimantei, scaner-ului, fax-ului;Cunoștințe de operare la calculator cu programele: Word, Excel, Power Point, Internet.
Documente ce urmează a fi prezentate
-
Copia buletinului de identitate
Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
-
Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
-
Certificatul medical
Dacă în fișa postului pentru funcția respectivă, sunt stabilite cerințe speciale de sănătate
-
Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
-
Alte documente necesare:
- Formularul de participare;
- Copia buletinului de identitate;
- Copiile diplomelor de studii și ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau de specializare;
- Certificat medical despre starea sănătății;
- Declaraţie de răspundere
- Certificat de confirmare a activităţii
Modalitatea de depunere a documentelor
- Alte modalități -
personal.
Bibliografia concursului
Constituția Republicii Moldova; Lege nr. 158 din 04.07.20108 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public; Legea muzeelor nr. 262 din 07 decembrie 2017; Legea nr.l530-XII din 22 iunie 1993 privind ocrotirea monumentelor;
Legea nr.352 din 24 noiembrie 2006 cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice în Republica Moldova; Legea culturii nr.413 din 27 mai 1999