specialist principal, Serviciul relații funciare și cadastru din cadrul Aparatului președintelui raionului

Aparatul preşedintelui raionului Drochia
Data limită de aplicare - 10.05.2021, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

1) participarea la examinarea petițiilor, propunerilor și cererilot ce țin de vînzarea-cumpărarea terenurilor;
2) pregătirea rapoartelor și dărilor de seamă despre starea fondului funciar, respectarea legislației funciare, încălcările depistate și măsurile de lichidare a acestora;
3) asigurarea culegerii, păstrării și sistematizării materialelor funciare, fotografice de cercetări.
4) participarea la selectarea și stabilirea în natură în natură a sectoarelor de teren pentru amplasarea obiectelor de construcție.
5) supravegherea sistemului geodezic.

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

a) deţine cetăţenia Republicii Moldova; b) posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege; c) are capacitate deplină de exerciţiu; d) nu a împlinit vîrsta de 63 ani; e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; g) în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art.64 alin.(1) lit.a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie; j) nu are interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorităţii Naţionale de Integritate. .

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

Studii: superioare în domeniul cadastrului, cursuri de formare profesională în domeniul.
Experienţa personală: - 1 an de experienţă profesională în domeniu;
                                         - abilităţi de utilizare a computerului.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Certificatul medical
    Dacă în fișa postului pentru funcția respectivă, sunt stabilite cerințe speciale de sănătate
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Alte documente necesare:
  • - formular de participare (anexă la Regulamentul cu privire la ocuparea funcției publice prin concurs - Anexa nr.1 la HG nr.201/2009);
  • - copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare;
  • - documentele ce atestă experiența profesională (copia carnetului de muncă, certificate privind activitatea profesională desfășurată).
  •  Notă:
    - Copiile documentelor nominalizate prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele în original, pentru a verifica veridicitatea lor. În situaţia în care dosarul de concurs se depune prin poştă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfăşurării probei scrise a concursului, sub sancţiunea respingerii dosarului de concurs.
    - Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declaraţia de proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligaţia să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data în care a fost declarat învingător, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • Alte modalități - Prin poștă sau personal.

Bibliografia concursului

     Codul funciar nr. 828/1991
       Legea nr. 436/2006 privind administrația publică locală
       Legea nr. 158/2006 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public
       Legea nr. 1308/1997 privind prețul normativ și modul de vînzare-cumpărare a
                  pămîntului
       Legea nr. 1543/1998 cadastrului bunurilor imobile
       Legea nr. 121/2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice
       Legea nr. 354/2004 cu privire la formarea bunurilor imobile
 
  •