Atașat (temporar vacantă pînă la 03.02.2021)Direcția integrare europeană, Secția cooperare regională

Ministerul Afacerilor Externe
Data limită de aplicare - 15.07.2020, 17:00
Data limită de depunere a documentelor a fost prelungită.

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

1. Realizarea activităților curente ce țin de coordonarea participării Republicii Moldova în cadrul reuniunilor desfășurate de organizațiile regionale în Europa de Sud-Est și/sau regiunea Mării Negre;
2. Elaborarea notelor informative privind evenimente importante şi formularea propunerilor în privința cooperării în Europa de Sud-Est și/sau regiunea Mării Negre;
3. Elaborarea materialelor pentru întrevederi, a mesajelor oficiale, a discursurilor, comunicatelor de presă etc. și asigură traducerea în/şi din limba engleză a documentelor;
4. Participă, după caz, la reuniuni/evenimente şi elaborează rapoarte şi note informative urmare acestora.

Tip de angajare

Perioadă determinată

Condiţiile de participare la concurs

a) deţine cetăţenia Republicii Moldova;
b) posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
c) are capacitate deplină de exerciţiu;
d) nu a împlinit vîrsta de 63 ani;
e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate;
f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
g) în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art.64 alin.(1) lit.a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie;
j) nu are interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorităţii Naţionale de Integritate. .

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

1. Cunoaşterea limbii de stat şi a limbii engleze (nivel B2), cunoaşterea adiţională a altor limbi străine, în particular a limbilor franceză, germană sau rusă (nivel B1/B2), va fi considerată un avantaj (prezentarea certificatelor de confirmare este obligatorie);
2. Studii: superioare de licenţă (masterat) în domeniul relațiilor internaționale, studiilor europene, dreptului internațional.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Certificatul medical
    Dacă în fișa postului pentru funcția respectivă, sunt stabilite cerințe speciale de sănătate
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Alte documente necesare:

    Persoanele interesate pot depune personal/prin poştă Dosarul de concurs, care va include:
    1. formularul de participare; 
    2. * copia buletinului de identitate;
    3. * copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare;
    4. copia carnetului de muncă (după caz), autentificată la locul de muncă;
    5. certificatul medical;
    6. cazierul judiciar, care poate fi înlocuit cu declaraţia pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligaţia să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum de 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător sub, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire;
    7. CV-ul candidatului.
    *Copiile documentelor se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor sau pot fi autentificate la notar. În situaţia în care dosarul de concurs se depune prin poştă, această prevedere se aplică la data desfăşurării probei scrise a concursului (candidatul se prezintă cu 30 min înainte de ora anunţată), sub sancţiunea respingerii dosarului de concurs.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • Alte modalități - Prin poștă, sau personal.

Bibliografia concursului

Constituția Republicii Moldova;
Programul de activitate al Guvernului;
Convenția de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 18.04.1961;
Convenţia de la Viena cu privire la relațiile consulare din 24.04.1963;
Acordul de Asociere RM-UE din 27.06.2014
Agenda de Asociere RM-UE  
Comunicările Comisiei Europene privind PEV și PaE
Acte normative în domeniul serviciului public:
1. Legea nr. 158-XVI din 04 iulie 2008 cu privire la funcția publică şi statutul funcționarului public;
2. Legea nr. 25-XVI din 22 februarie 2008 privind Codul de conduită al funcționarului public;
3. Legea nr. 133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii și a intereselor personale;
4. Legea nr. 1264-XV din 19 iulie 2002 privind declararea şi controlul veniturilor şi a proprietății demnitarilor de stat, judecătorilor, procurorilor, funcționarilor publici şi a unor persoane cu funcție de conducere;
5. Legea nr. 90-XVI din 25.04.2008 cu privire la prevenirea şi combaterea corupției; 6. Legea nr. 190-XIII din 19 iulie 1994 cu privire la petiționare;
7. Legea nr. 239-XVI din 13.11.2008 privind transparența în procesul decizional;
8. Legea nr. 271-XVI din 18 decembrie 2008 privind verificarea titularilor şi a candidaților la funcții publice;
9. Legea nr. 48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcționarilor publici;
10. Hotărîrea Guvernului nr. 331 din 28 mai 2012 privind salarizarea funcționarilor publici.
Acte normative în domeniul relațiilor internaționale şi în domeniul de specialitate (minim obligatoriu):
1. Legea nr. 761-XV din 21 decembrie 2001 cu privire la serviciul diplomatic;
2. Regulamentul privind activitatea misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 744 din 29 iunie 2007;
3. Regulamentul privind organizarea şi funcționarea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acestuia, aprobat prin Hotărîrea guvernului nr. 697 din 30 august 2017;
4. Legea nr. 595-XIV din 24 septembrie 1999 privind tratatele internaționale ale Republicii Moldova;
5. Legea nr. 780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative;
6. Legea nr. 317-XV din 18 iulie 2003 cu privire la actele normative ale Guvernului şi ale altor autorități ale administrației publice centrale şi locale;
7. Legea nr. 112-XVI din 22 mai 2008 privind aprobarea Concepţiei securităţii naţionale a Republicii Moldova;
8. Legea nr. 1133-XII din 4 august 1992 cu privire la statutul misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova în alte state;
Bibliografia de referinţă:
Niciu, Marţian, I., Drept Internaţional Public, două volume, ediţia a II-a (revizuită şi completată), Editura Fundaţiei „Chemarea”, Iaşi, 1995-1996;
Ion Diaconu, Drept Internaţional Public, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Casa de Editură şi Presă „Şansa” SRL, Bucureşti, 1995;
Dumitra Popescu, Adrian Năstase, Drept Internaţional Public, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Casa de Editură şi Presă „Şansa” SRL, Bucureşti, 1997;
Zoltan Horvath, Handbook on the European Union, Hungarian National Assembly, Budapest, 2007.
Helen Wallace, William Wllace, Procesul politic în Uniunea Europeană, editura „Arc”, Chişinău, 2004.
Ion M. Anghel, Dreptul diplomatic şi consular, editura „Lumina Lex”, Bucureşti, 1996. Resurse web recomandate:
Guvernul RM: www.gov.md;
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene: www.mfa.gov.md;
Misiunea Republicii Moldova pe lângă UE: https://ue.mfa.gov.md/;
Delegația UE în Republica Moldova: https://eeas.europa.eu/delegations/moldova_en Portalul Comisiei Europene despre Republica Moldova: https://eeas.europa.eu/headquarters/headquarters-homepage/4011/eu-moldova-relationsfactsheet_en
Parteneriatul Estic. Portalul Comisiei Europene: http://eeas.europa.eu/eastern/index_en.htm
Politica Europeană de Vecinătate și Extinderea UE: https://ec.europa.eu/neighbourhoodenlargement/
Portalul de acces la legislația UE – EurLex: www.eur-lex.europa.eu
Portalurile organizațiilor și inițiativelor regionale:
BSEC: http://www.bsec-organization.org
GUAM: http://guam-organization.org
CEI: http://www.cei.int/  RCC: http://www.rcc.int
SEEHN: http://seehn.org/
RAI: http://rai-see.org/
SELEC: http://www.selec.org/