Specialist principal, Serviciul juridic şi resurse umane

Agenția de Investiții
Data limită de aplicare - 16.11.2022, 17:00
Data limită de depunere a documentelor a fost prelungită.

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Coordonarea activității serviciului juridic și resurse umane în vederea asigurării aplicării corecte a procedurilor aferente, în conformitate cu legislaţia în vigoare, precum și contribuirea la asigurarea juridică a activității Agenției de Investiții și realizarea obiectivelor acesteia prin respectarea uniformă a legislației.

Salariul de funcție

De la 6350 Lei (brut)

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

  1. Asigurarea asistenței juridice pe problemele ce țin de activitatea Agenției.
  2. Reprezentarea Agenției în instanțele judecătorești, în comisii și grupuri de lucru, ș.a.
  3. Coordonarea procesului de revizuire/elaborare a regulamentului interne și a fișelor de post pentru colaboratorii instituției în dependență de sarcinile atribuite Agenției.
  4. Asigurarea managementul serviciului.
  5. Participarea la expertizarea și avizarea proiectelor de acte normative.

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

  1. deține cetățenia Republicii Moldova;
  2. posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  3. are capacitate deplină de exercițiu;
  4. nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
  5. este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
  6. are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
  7. în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  8. nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  9. nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

  • Experiență Profesională:
  • Experiență profesională în domeniile de competență a Serviciului Juridic și Resurse Umane a Agenției de Investiții, constituie un avantaj
  •  
  • Studii obligatorii: Superioare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniile de activitate ale Serviciului Juridic și Resurse Umane a Agenției de Investiții: drept.
  • Studii preferabile (adițional la cele obligatorii): Studii de master în domeniul specializării de la ciclu de licență, sau master în drept public, sau master în management.

Notă: * Se acceptă persoane cu studii similare în domeniu, absolvite conform Nomenclatorului domeniilor de formare profesională și al specialităților în învățământ superior (în vigoare din 28.06.2017)

  • Cunoștințe:
  • Legislația națională economică și civilă
  • Administrare publică și management public
  • Afaceri și politici publice
  • Cunoașterea practicii manageriale
  • Cunoştinţe de operare de calculator: Microsoft Office, Internet
  • Cunoașterea unei limbi străine de circulație internațională (la nivelul B2) constituie un avantaj
  • Competențe și Abilități (conform Matricei interne de Competențe)/ Comportamente:
  • Abilitatea de a însuși/adapta rapid
  • Flexibilitate, concentrare asupra mai multor sarcini concomitent
  • Orientare spre client (intern/extern)
  • Orientare spre rezultat (perseverență)
  • Relaționare interpersonală
  • Abilitatea de a soluționa probleme
  • Agilitate în administrare
  • Agilitate strategică
  • Calitate decizională
  • Managementul riscului
  • Managementul proceselor
  • Perspicacitate în business
  • Dezvoltare și motivare
  • Direcționarea echipei (abilitatea de a instrui și călăuzi)
  • Comunicare și prezentare
  • Atitudini:
  • Inițiativă
  • Imparţialitate
  • Integritate profesională
  • Evitarea conflictelor de interese
  • Conduită morală şi profesională desăvârşită
  • Diplomaţie, creativitate, disciplină
  • Rezistenţă la efort şi stres

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
    Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
  • Curriculum Vitae
  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Documentele care atestă prestarea voluntariatului – în cazul în care candidatul consideră necesar

Modalitatea de depunere a documentelor

  • E-mail
  • Personal

Bibliografia concursului

Constituţia Republicii Moldova;

Codul Civil al RM ( nr.1107din 06-06-2002)

Codul Penal al RM (nr. 985 din 18-04-2002)

Codul Contravențional al RM (nr.218 din 24-10-2008)

Acte normative în domeniul serviciului public și administrației publice centrale:
Legea nr. 158 –XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
Legea nr. 25-XVI din 22 februarie 2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public;
Codul Muncii al Republicii Moldova (Legea nr. 154 din 28.03.2003);
Codul administrativ al Republicii Moldova (Legea nr. 116 din  19.07.2018);
Legea nr. 133 din 17.06.2016 privind declararea averii şi a intereselor personale;
Legea nr. 982-XIV din 11.05.2000 privind accesul la informație;
Legea nr. 239-XVI din 13.11.2008 privind transparența în procesul decisional;
Legea nr. 325 din 23.12.2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale*;
Legea nr. 82 din 25.05.2017 cu privire la integritate,
Legea nr. 136 din 07 iulie 2017 cu privire la Guvern;
Legea nr.100 din 22 decembrie 2017 cu privire la actele normative;
Lege cu privire la investițiile în activitatea de întreprinzător nr.81-XV din 18.03.2004;
Legea nr.235-XVI din 20 iulie 2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător;
Legea Nr. 131 din 03-07-2015 privind achiziţiile publice;

Legea Nr. 154 din 26-07-2018 privind atragerea investițiilor străine în domeniul
producției de film și alte opere audiovizuale

 
Hotărârea Guvernului nr. 201 din 11.03.2009 cu privire la punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 158-XVI din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
Hotărârea Guvernului nr. 322 din 17.04.2018 cu privire la organizarea și funcționarea Agenției de Investiții;
Hotărârea Guvernului nr.1171 din 28-11-2018 pentru aprobarea Regulamentului privind armonizarea legislației Republicii Moldova cu legislația Uniunii Europene;
Hotărârea Guvernului nr.98 din  04.05.2012 privind administraţia publică centrală de specialitate;
Hotărârea Guvernului nr.386 din 17-06-2020 cu privire la planificarea, elaborarea, aprobarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea documentelor de politici publice.