Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului
Controbuirea la examinarea petițiilor/cererilor, demersurilor, contestațiilor înaintate de autoritățile publice, persoanele fizice și juridice cu privire la finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale; reprtezentarea autorității în procesele contravenționale și de contencios administrativ cu privire la cazurile de încălcare a legislației în domeniul finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale; ținerea evidenței dosarelor administrative privind hotărârile adoptate de CEC în domeniul de competență.
Salariul de funcție
De la 11750 Lei (brut)
Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei
postului:
- Participarea la elaborarea proiectelor de documente și acte normative în domeniul finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale.
- Examinarea petițiilor/cererilor, demersurilor, contestațiilor, înaintate de persoane fizice sau juridice, cu privire la finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, elaborarea proiectelor de hotărâri/scrisori pe marginea acestora.
- Asigurarea întocmirii documentelor ce vizează domeniul finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale, precum și monitorizarea respectării acestora.
- Reprezentarea Comisiei Electorale Centrale în procesele contravenționale și administrative aflate pe rol în instanța de judecată, ca urmare a inițierii procedurilor judiciare privind faptele de încălcare a legislației în domeniul finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale.
- Asigurarea întocmirii și evidenței dosarelor administrative privind hotărârile adoptate de Comisia Electorală Centrală ce vizează fapte de încălcare a legislației cu privire la finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale.
Tip de angajare
Perioadă nedeterminată
Condiţiile de participare la concurs
- deține cetățenia Republicii Moldova;
- posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
- are capacitate deplină de exercițiu;
- nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
- este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
- are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
- în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
- nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
- nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
- nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Cerinţe specifice pentru participare la concurs
Studii: superioare de licenţă sau echivalent în domeniul juridic.
Cerințe specifice minime:
- 1,5 ani de experienţă profesională în domeniu;
- cunoașterea legislației cu privire la finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale;
- cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională (nivel B1);
- abilităţi de utilizare a computerului (Word, Excel, Power Point, Internet, poşta electronică etc.).
Documente ce urmează a fi prezentate
-
Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
-
Copia buletinului de identitate
Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
-
Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
-
Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
-
Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
Modalitatea de depunere a documentelor
Bibliografia concursului
- Codul Electoral al Republicii Moldova nr. 325/2022;
- Codul administrativ al Republicii Moldova nr. 116/2018;
- Codul contravențional al Republicii Moldova nr. 218/2008;
- Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public nr. 158/2008;
- Legea intergrității nr. 82/2017;
- Legea nr. 133/2011 privind protecţia datelor cu caracter personal;
- Legea privind partidele politice nr. 294/2007;
- Regulamentul privind finanțarea grupurilor de inițiativă și a campaniilor electorale, aprobat prin Hotărârea CEC nr. 1185/2023;
- Regulamentul privind finanțarea activității partidelor politice, aprobat prin Hotărârea CEC nr. 1102/2023.