Contribuirea la asigurarea procesului de planificare, analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor pe segmentul de activitate al ministerului.
De la 17950 Lei (brut)
Perioadă nedeterminată
a) deţine cetăţenia Republicii Moldova;
b) cunoaște limba română;
c) are capacitate deplină de exerciţiu;
d) nu a împlinit vîrsta de 63 de ani;
e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate;
f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
g) în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcție publică, inclusiv dintr‑o funcție publică cu statut special, conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b), sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
g1) în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională nu are înscrieri cu privire la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligației prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 325/2013 privind evaluarea integrității instituționale;
h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.
Studii: superioare absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă superioare, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, într-una din specialitățile: drept, administrație publică, politologie sau relații internaționale.
Experienţă profesională: 2 ani de experienţă profesională în domeniu.
Cunoştinţe:
Surse de informare:
www.justice.gov.md
Consultant principal
Consultant principal