Consultant principal/consultantă principală, Serviciul informare și comunicare cu mass-media

Ministerul Energiei
Data limită de aplicare - 10.05.2024, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Asigurarea și coordonarea procesului de informare și  comunicare eficientă a ministerului cu publicul larg, reprezentanții societății civile și cu mijloacele de informare în masă, în vederea informării operative, veridice și complete a societății.

Salariul de funcție

De la 15990 Lei (brut)

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

  1. Promovarea imaginii ministerului prin informarea și comunicarea eficientă cu publicul larg, reprezentanții societății civile și cu mijloacele de informare in masă în vederea informării operative, veridice și complete a societății;
  2. Elaborarea și implementarea strategiilor și planurilor de comunicare, a documentelor de politici în domeniul informării și comunicării;
  3. Elaborarea rapoartelor de monitorizare a mass-media privind reflectarea activității ministerului, politicile naționale și sectoriale;
  4. Actualizarea paginii web a autorității privind activitatea conducerii și instituției, în vederea asigurării transparenței în procesul decizional;
  5. Asigurarea răspunsurilor la solicitările de acces de informație parvenite în cadrul ministerului;
  6. Organizarea și asigurarea desfășurării evenimentelor la care participă conducerea Ministerului și comunicarea cu mass-media, precum și coordonarea activităților la nivel de subdiviziune și sectoriale ale instituției;
  7. Organizarea activității serviciului.

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

  1. deține cetățenia Republicii Moldova;
  2. posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  3. are capacitate deplină de exercițiu;
  4. nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
  5. este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
  6. are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
  7. în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  8. nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  9. nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

Cerințe specifice:

- studii superioare absolvite cu diplomă de licență sau echivalente, de masterat, în domeniul relații publice și comunicare socială; relații internaționale.

 - cunoașterea legislației în domeniu;

-cunoașterea unei limbi de circulație internațională la nivel B1;

-cunoștințe de operare la calculator: Word, Excel, PowerPoint, Internet.

Experiență profesională: 1,5 ani de experiență profesională în domeniu

Abilități: Abilități de lucru cu documentele, abilități de analiză și sinteză a datelor complexe, a fenomenelor și a proceselor, de soluționare a problemelor de complexitate înaltă în domeniul de competență, autoinstruire și îmbunătățire permanentă a performanțelor personale, gestiune a informațiilor, elaborare a documentelor, comunicare și prezentare a diverselor subiecte, comunicare eficientă și lucru în echipă.

Atitudini/comportamente: Responsabilitate, disciplină, spirit de inițiativă, tendință spre dezvoltare profesională continuă, rezistență la efort și stres, respect față de oameni, punctualitate, diplomație, flexibilitate, obiectivitate și exigență.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
    Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Alte documente necesare:
    1. Acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal ale candidatului la funcția publică vacantă

Modalitatea de depunere a documentelor

  • E-mail
  • Poștă

Bibliografia concursului

Legislația în domeniul serviciului public

Legea nr.158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public

Legea nr.25/2008 cu privire la Codul de conduită a funcționarului public

Legislația în domeniul de specialitate

Legea nr.982/200 cu privire la accesul la informație

Legea nr.64/2010 cu privire la libertatea de exprimare

Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018

Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră, Strasbourg 5 mai 1989  

Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova

Hotărârea Guvernului 1211/2010 cu privire la unitatea de informare și comunicare cu mass-media a autorității administrației publice centrale

Legea nr. 982 din 11.05.2000 privind accesul la informație

https://consiliuldepresa.md/ro/page/codul-deontologic-al-jurnalistului-din-r-moldova