consultant superior, Direcția recensăminte

Biroul Național de Statistică
Data limită de aplicare - 03.12.2024, 17:00
Data limită de depunere a documentelor a fost prelungită.

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Participarea la asigurarea organizării recensămintelor populației, locuințelor și agricole: planificare, efectuare, prelucrare și diseminarea rezultatelor.

Salariul de funcție

De la 11450 Lei (brut)

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

1. Participarea la elaborarea metodologiei de întocmire a listelor locuințelor/unităților agricole pentru recensăminte.

2. Testarea Sistemelor automatizate de recensământ şi elaborarea propunerilor de ajustare al acestora.

3. Organizarea recepţionării documentaţiei de recensămînt de la CRS și acordarea asistenţei metodologice şi organizatorice.

4. Participarea la procesul de prelucrare a datelor şi de elaborare a totalurilor recensămintelor.

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

  1. deține cetățenia Republicii Moldova;
  2. posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  3. are capacitate deplină de exercițiu;
  4. nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
  5. este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
  6. are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
  7. în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  8. nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  9. nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

  • Studii: superioare, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalente, în domeniul statistic, economic;
  • Experienţă profesională - vechimea în muncă în domeniul economic: minim 1 an;
  • Cunoștințe: legislaţiei naţionale în domeniul statisticii oficiale, economiei, funcţiei publice, cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională (nivelul B1);
  • Abilităţi: analiză şi sinteză, elaborarea actelor de argumentare şi alte documente, comunicare eficientă, lucru în echipă, autoperfecţionare şi valorificare a experienţei dobândite, abilități de utilizare a ehnologiilor informaţionale (Word, Excel, Internet, E-mail);
  • Atitudini/comportamente: disciplină, responsabilitate, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă, diplomaţie, creativitate şi spirit de iniţiativă, flexibilitate.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
    Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • E-mail
  • Personal

Bibliografia concursului

Acte normative în domeniul serviciului public:

  • Legea nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
  • Legea nr.25/2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public;
  • Legea nr.133/2011 privind protecţia datelor cu caracter personal;
  • Hotărârea Guvernului nr. 201/2009 „Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public cu anexe;

Acte normative de specialitate:

  • Legea nr. 93/2017 cu privire la statistica oficială;
  • Hotărârea Guvernului nr. 935/2018 privind la organizarea şi funcţionarea Biroului Naţional de Statistică.

Surse de informare:

Clasificatoare: https://statistica.gov.md/ro/clasificari-si-nomenclatoare-9881.html

Metodologii statistice: https://statistica.gov.md/ro/metodologii-statistice-104.html

Metadate de referinţă: https://statistica.gov.md/ro/metadata