Consultant , Serviciul comunicare și relații externe

Consiliul Audiovizualului
Data limită de aplicare - 22.11.2024, 16:30

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Asigurarea informării prompte și profesioniste a publicului cu privire la activitatea Consiliului Audiovizualului, precum și menținerea relațiilor cu instituțiile media, organizațiile societății civile și structurile de stat.

Salariul de funcție

De la 9530 Lei (brut)

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

  1. Asigurarea cooperării membrilor și angajaților Consiliului Audiovizualului cu organismele internaționale și naționale din domeniu.
  2. Întocmirea actelor necesare pentru participarea membrilor și angajaților CA la diferite evenimente internaționale și naționale.
  3. Acordarea asistenţei informaţionale în domeniul audiovizual instituţiilor de stat şi organizaţiilor externe.
  4. Executarea și raportarea sarcinilor conform planurilor de activitate anuale a Serviciului și a Consiliului.

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

a) deţine cetăţenia Republicii Moldova; 

b) cunoaște limba română;

c) are capacitate deplină de exerciţiu; 

d) nu a împlinit vîrsta de 63 de ani; 

e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; 

f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; 

g) în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcție publică, inclusiv dintr‑o funcție publică cu statut special, conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b), sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;

h) în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională nu are înscrieri cu privire la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligației prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 325/2013 privind evaluarea integrității instituționale;

i) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;

j) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.

k) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

  • Studii superioare, de licenţă sau echivalate în domeniul jurnalism, comunicare sau domenii aferente, preferabil experiență în domeniu.
  • Cunoașterea legislaţiei în domeniu;
  • Cunoaşterea modului de funcţionare a unei autorităţi publice;
  • Cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională (nivel B1);
  • Abilități de utilizare a computerului

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
    Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Alte documente necesare:

    Copiile documantelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, constatarea veridicității actelor se va efectua la data desfășurării probei scrise a concursului.Formularul de participare  poate fi găsit pe pagina web:  www.audiovizual.md la rubrica „Funcţii vacante” sau solicitat la Consiliul Audiovizualului.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • E-mail
  • Poștă
  • Personal

Bibliografia concursului

  • Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova;
  • Legea nr. 158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
  • Legea nr. 25/2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public;
  • Lgea nr. 148/2023 privind accesul la informațiile de interes public;
  • Legea nr.64/2010 privind libertatea de exprimare.

Surse de informare:

  • https://consiliuaudiovizual.md/ 
  • www.legis.md