Director Casa de cultură , Casa de cultură

Primăria Iliciovca
Data limită de aplicare - 20.07.2022, 17:00
Data limită de depunere a documentelor a fost prelungită.

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

  • deține cetățenia Republicii Moldova;
  • are studii superioare universitare (preferabil de profil umanistic) ;medii de specialitate
  • nu a împlinit vîrsta necesară obținerii dreptului la pensia pentru limita de vîrstă;
  • posedă limba română;
  • este aptă din punct de vedere medical (fizic și neuropsihic) pentru exercitarea funcției;
  • nu are antecedente penale.

Salariul de funcție

De la 7940 Lei (brut)

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

 

 Directorul Casei de Cultură are următoarele atribuţii:

    – asigură conducerea activităţii instituţiei;

    – gestionează patrimoniul Casei de Cultură;

    – elaborează programe de activitate şi asigură realizarea acestora;

    – creează condiţii pentru activitatea formaţiilor artistice de amatori, a cercurilor de creaţie, a atelierelor meşteşugăreşti  şi a meşterilor populari din cadrul instituţiei;

    – reprezintă Casa de Cultură în raport cu persoanele fizice şi juridice;

    – coordonează cu primarul şi secţia/direcţia cultură angajarea  personalului instituţiei (angajează personalul în cazul cînd Casa de Cultură este persoană juridică);

    – înaintează propuneri privind premierea sau acordarea sancţiunilor disciplinare angajaţilor Casei de Cultură;

    – prezintă organelor ierarhic superioare dări de seamă textuale şi statistice, informaţii referitor la situaţia din domeniu.

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

  1. deține cetățenia Republicii Moldova;
  2. posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  3. are capacitate deplină de exercițiu;
  4. nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
  5. este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
  6. are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
  7. în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  8. nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  9. nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

  • cererea de angajare;
  • copia buletinului de identitate;
  • copiile actelor de studii;
  • curriculum vitae;
  • cazier judiciar (care la etapa depunerii actelor poate fi înlocuit cu declaraţia pe propria răspundere, urmînd a fi prezentat în original în cazul confirmării angajării);
  • certificatul medical din care rezultă că este apt medical, fizic, și neuropsihic (care la etapa depunerii actelor poate fi înlocuit cu declaraţia pe propria răspundere, urmînd a fi prezentat în original în cazul confirmării angajării);
  • Planul de activitate a instituţiei pentru un an calendaristic.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
    Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • Personal

Bibliografia concursului

  • Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994, Monitorul Oficial nr.1 din 18.08.1994

 I. Acte legislative generale 

  • Legea privind accesul la informaţie, nr.982 – XIV din 11.05.2000, Monitorul Oficial nr. 88-90/664
  • Codul Muncii al Republicii Moldova, 2003, Monitorul Oficial Nr. 159-162
  • Legea nr. 270 din 23.11. 2018privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, Monitorul Oficial Nr. 441-447 din 30.11.2018
  • Hotărârea Guvernului nr.1231 din 12.12.2018pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar