INSPECTOR PRINCIPAL (domeniul supravegherea de stat a măsurilor contra incendiilor) , Directia supraveghere tehnică și control în domeniul apărării împotriva incendiilor si protectiei civile

Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică
Data limită de aplicare - 07.03.2024, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Contribuirea la asigurarea respectării de către autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, precum și persoanele fizice a cerințelor privind standardele, normele și regulile de apărare împotriva incendiilor, în vederea realizării supravegherii de stat asupra asigurării apărării împotriva incendiilor în localităţi şi la obiective.

Salariul de funcție

De la 12500 Lei (brut) + trepte de salarizare calculate în dependență de vechimea în muncă în domeniu, spor lunar - 1300 lei, spor pentru performanță de până la 10%.

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

  1. Efectuarea controlului asupra procesului de respectare a legilor, standardelor, normelor și regulilor de apărare împotriva incendiilor de către autoritățile publice și instituțiile, unitățile economice și persoanele fizice;
  2. Exercitarea controlului selectiv asupra modului în care organizațiile de proiectări și construcții, unitățile economice și persoanele fizice respectă reglementările de apărare împotriva incendiilor la proiectarea, construcția, reconstrucția și reutilarea tehnică a obiectivelor. Constatarea și întocmirea proceselor-verbale cu privire la contravenții, emiterea prescripțiilor;
  3. Verificarea și monitorizarea stării de apărare împotriva incendiilor, pericolului de incendiu al obiectivelor supravegheate, efectuarea controlului privind respectarea regimului articolelor pirotehnice;
  4. Întocmirea, cu participarea obligatorie a funcționarilor organelor serviciului de salvatori și pompieri, a dosarului de supraveghere al obiectivului, si transmiterea copiei dosarului, precum și orice modificare a informației ce se conține în dosar, serviciului de salvatori și pompieri;
  5. Participarea la lucrările comisiilor de recepție a construcțiilor și a instalațiilor aferente, finanțate din bugetul de stat sau din bugetele locale, cît și din sursele private;
  6. Realizarea activităților de prevenție a încălcărilor prin acordarea asistenței informaționale și metodologice prin diferite forme (consultații, ghiduri metodice, instrucțiuni) întru aplicarea și respectarea cadrului normativ în domeniul apărării împotriva incendiilor;
  7. Examinarea petițiilor conform domeniului de competență.

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

  1. deține cetățenia Republicii Moldova;
  2. posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  3. are capacitate deplină de exercițiu;
  4. nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
  5. este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
  6. are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
  7. în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  8. nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  9. nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

Studii:

  • superioare, de licenţă sau echivalente, preferabil în domeniul tehnic de specialitate apărare împotriva incendiilor;
  • studiile de masterat sau alte calificări superioare în domeniile relevante constituie un avantaj;
  • cursuri de perfecţionare profesională în domeniul aferent funcției.

Experiență profesională: cel puțin 2 ani în domeniu;

Cunoștințe:

  • legislaţia în domeniu;
  • politicile şi procedurile eficiente în domeniul supravegherea de stat a măsurilor contra incendiilor, precum și a practicilor pozitive naţionale şi de peste hotare în domeniu;
  • una din limbile de circulaţie internaţională (engleza, franceza, spaniola, germana, italiana) prezintă un avantaj;
  • operare la calculator: Word, Excel, PowerPoint, Internet.

Abilități: planificare, organizare, coordonare, monitorizare, control, evaluare, analiză și sinteză, elaborare de recomandări în domeniul de competență, comunicare eficient (în scris şi oral), de a aplana situaţii de conflict, de a negocia, de a forma şi a lucra în echipă, de a utiliza mijloace tehnice de birou.

Atitudini/comportamente: responsabilitate, respect faţă de oameni, receptivitate la idei noi, spirit de iniţiativă, obiectivitate, loialitate, flexibilitate, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă, rezistentă la efort şi stres.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
    Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • E-mail
  • Poștă

Bibliografia concursului

Acte normative în domeniul funcției publice:

  1. Legea nr. 158 din 04.07.2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
  2. Legea nr. 25 din 22.02.2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public;
  3. Legea nr. 133 din 17.06.2016 privind declararea averii și intereselor personale;
  4. Legea nr. 239 din 13.11.2008 privind transparența în procesul decizional;

Acte normative în domeniul de specialitate:

  1. Hotărârea Guvernului nr. 391 din 14.06.2023 cu privire la organizarea și funcționarea Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică;
  2. Legea nr. 267 din 09.11.1994 privind apărarea împotriva incendiilor;
  3. Legea nr. 116 din 19.07.2018, Codul administrativ al Republicii Moldova;
  4. Legea nr. 218 din 24.10.2008, Codul contravențional al Republicii Moldova;
  5. Legea nr. 131 din 08.06.2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător;
  6. Hotărârea Guvernului nr. 847 din 07.12.2022 pentru aprobarea regulilor generale de apărare împotriva incendiilor în Republica Moldova.

Surse de informare:

www.legis.md

https://inst.gov.md/