Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului
Eficientizarea activității privind organizarea lucrului cu documentele în scopul asigurării și respectării sistemului unic al lucrărilor de cancelarie în organele administrației publice centrale de specialitate
Salariul de funcție
De la 6800 Lei (brut)
salariu brut
Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei
postului:
- Asigurarea ținerii lucrărilor de arhivă în cadrul biroului vamal.
- Controlul aplicării în biroul vamal a legislației referitoare la ținerea lucrărilor de secretariat și arhivă.
Asigură perfectarea documentelor (dosarelor) de către subdiviziunile biroului vamal conform nomenclatorului biroului vamal
Tip de angajare
Perioadă nedeterminată
Condiţiile de participare la concurs
- deține cetățenia Republicii Moldova;
- posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
- are capacitate deplină de exercițiu;
- nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
- este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
- are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
- în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
- nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
- nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
- nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Cerinţe specifice pentru participare la concurs
Studii:
- superioare de licență sau echivalente în domeniul administrației publice, drept.
- Cunoştinţe de operare la calculator: pachetul Microsoft Office, tehnologiile web.
Documente ce urmează a fi prezentate
-
Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
-
Copia buletinului de identitate
Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
-
Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
-
Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
-
Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
-
Documentele care atestă prestarea voluntariatului – în cazul în care candidatul consideră necesar
-
Alte documente necesare:
- Formularul de participare (vezi: www.customs.gov.md);
- Acte justificative cu privire la activitatea profesională;
- Copia livretului militar sau a certificatului de recrut;
- Certificatul medical Forma 086-U (poate fi substituit cu declarația pe propria răspundere: vezi: www.customs.gov.md);
- Chestionar (vezi: www.customs.gov.md);
- Declarația cu privire la acceptarea controlului special (vezi: www.customs.gov.md);
- Declarația de neafinitate cu broker vamal (vezi: www.customs.gov.md);
- Acte ce atestă participarea la activităţi de voluntariat dacă candidatul consideră că este necesar;
Modalitatea de depunere a documentelor
Bibliografia concursului
- Cod Administrativ nr.116/2018
- Legea nr. 302/2017 cu privire la Serviciul Vamal
- Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public
- Legea nr.148/2023 privind accesul la informațiile de interes public
- Hotărârea Guvernului nr.618/1993 pentru aprobarea Regulilor de întocmire a documentelor organizatorice şi de dispoziţie şi Instrucţiunii-tip cu privire la ţinerea lucrărilor de secretariat în organele administrației publice centrale de specialitate şi ale autoadministrării locale ale Republicii Moldova
- Hotărârea Guvernului nr.250/2024 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea audienței
- Ordinul nr.57 din 27.07.2016 a Serviciului de Stat de Arhivă cu privire la aprobarea Indicatorului documentelor-tip și al termenelor de păstrare pentru organele administrației publice, pentru instituțiile, organizațiile și întreprinderile Republicii Moldova și a Instrucțiunii privind aplicarea Indicatorului