Sarcinile de bază:
4740
Perioadă nedeterminată
a) deţine cetăţenia Republicii Moldova; b) posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege; c) are capacitate deplină de exerciţiu; d) nu a împlinit vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă; e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; g) în ultimii 3 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art.64 alin.(1) lit.a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.
Cerinţe specifice pentru participare la concurs:
Studii: licenţiat al unei facultăţi (secţii) de drept sau de administraţie publică
Experienţă profesională: minimum 3 ani în domenii relevante (drept, administraţie publică).
Cunoştinţe: în domeniul administraţiei publice, dreptului, lucrărilor de secretariat, comunicării în sistemul public. Va constitui un avantaj cunoaşterea limbilor rusă şi engleză. Posedarea cunoştinţelor de operare la calculator: Word, Excel, PowerPoint, Internet, Content Manager.
Abilităţi: de lucru cu informaţia, planificare, organizare, luare a deciziilor, analiză şi sinteză, elaborare a documentelor, argumentare, prezentare, aplanare a situaţiilor de conflict, comunicare eficientă, de aplicare a normelor de drept la probleme specifice pentru a elabora soluţii optime.
Atitudini/Comportamente: spirit de iniţiativă, diplomaţie, creativitate, flexibilitate, disciplină, responsabilitate, rezistentă la efort şi stres, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă.
Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor.
Cazierul judiciar poate fi înlocuit de declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligaţia să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire.
bibliografia concursului:
– Constituţia Republicii Moldova
-Legea nr.158 din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public
-Legea nr.435 din 28 decembrie 2006 privind descentralizarea administrativă
-Legea nr.436 din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală
-Legea nr.768 din 02 februarie 2000 privind statutul alesului local
-Legea nr.457 din 14 noiembrie 2003 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind
constituirea şi funcţionarea consiliilor locale şi raionale
-Legea nr.436 din 06 noiembrie 2003 privind Statutul-cadru al satului (comunei), oraşului (municipiului)
-Legea nr.25 din 22 februarie 2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public
-Legea nr.16 din 15 februarie 2008 cu privire la conflictul de interese
-Legea nr.1264 din 19 iulie 2002 privind declararea şi controlul veniturilor şi a proprietăţii demnitarilor de stat, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere
-Legea nr.155 din 21 iulie 2011 pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcţiilor publice
-Legea nr.239 din 13 noiembrie 2008 privind transparenţa în procesul decizional
-Legea nr.190 din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare
-Legea nr.317 din 18 iulie 2003 privind actele normative ale Guvernului şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale
-Hotărîrea Guvernului nr.201 din 11 martie 2009 „Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public”