Șef direcție, Direcția autorizare și control distribuitori

Consiliul Audiovizualului
Data limită de aplicare - 09.09.2022, 16:30

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Organizarea şi coordonarea activităţii Direcţiei autorizare şi control distribuitori în conformitate cu prevederile legislaţiei din domeniu, în vederea realizării optime a obiectivelor Consiliului Audiovizualului

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

  1. Coordonarea procesului de elaborare a planurilor de acțiuni, a rapoartelor trimestriale și a raportului anual de activitate al Direcției.
  2. Coordonarea procesului de perfectare și  reperfectare,  eliberarea și evidența  autorizațiilor de retransmisiune.
  3. Coordonarea procesului de elaborare a proiectelor de decizii pentru ședințele CA, în domeniul de activitate al Direcției.
  4. Coordonarea procesului de monitorizare a nivelului tăriei sonore în serviciile de programe audiovizuale a furnizorilor de servicii media.
  5. Coordonarea procesului de control a respectării obligațiunilor ce le revin titularilor autorizaţiilor de retransmisiune.
  6. Managementul și controlul Direcției autorizare și control.

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

  1. deține cetățenia Republicii Moldova;
  2. posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  3. are capacitate deplină de exercițiu;
  4. nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
  5. este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
  6. are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
  7. în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  8. nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  9. nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

  • Studii superioare, de licenţă sau echivalate.
  • 4 ani de experiență în domeniu, preferabil experiență în serviciul public.
  • Cunoașterea legislației audiovizuale a Republicii Moldova şi a celei europene;
  • Cunoașterea situației actuale în audiovizual, precum și a perspectivelor de dezvoltare ale domeniului.
  • Cunoștinte de operare la calculator: Word, Excel, Navigare Internet.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
    Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Alte documente necesare:
    • Acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal ale candidaților la funcțiile publice vacante/posturi și ale studenților.

      Copiile documantelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, constatarea veridicității actelor se va efectua la data desfășurării probei scrise a concursului.Formularul de participare și acordul pot fi găsite pe pagina web:  www.audiovizual.md la rubrica „Funcţii vacante” sau solicitat la Consiliul Audiovizualului.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • E-mail
  • Poștă
  • Personal

Bibliografia concursului

  • Constituţia Republicii Moldova;
  • Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova;
  • Codul administrativ al Republicii Moldova;
  • Legea nr. 158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
  • Legea nr.131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător;
  • Legea nr. 25/2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public;
  • Legea nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal;
  • Legea nr. 133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale;
  • Legea nr. 16/2008 cu privire la conflictul de interese;
  • Legea nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional;
  • Legea integrităţii nr. 82/2017;
  • Legea nr. 982/2000 privind accesul la informaţie;
  • Hotărârea Guvernului nr. 201/2009 “Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public”;