Șef direcție , Direcția Educație, Cultură, Tineret, Sport și Turism Căușeni

Aparatul preşedintelui raionului Căuşeni
Data limită de aplicare - 30.08.2023, 15:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Promovarea și realizarea politicii educaționale a statului în domeniul învățământului secundar general și educației preșcolare. Asigurarea dezvoltării și funcționării eficiente a instituțiilor de cultură și artă. Promovarea politicii de stat în domeniul tineretului, asigurarea drepturilor fundamentale ale tinerilor. Administrarea și organizarea sportului în raion. Promovarea politicii statului în domeniul turismului, valorificarea și dezvoltarea patrimoniului turistic.

Salariul de funcție

De la 15000 Lei (brut)

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

1.Conduce activitatea integrală a direcției, asigurând în cuprinsul raionului aplicarea prevederilor actelor legislative și normative care reglementează raporturile și politica statului în domeniul învățământului și culturii.

2. Coordonează activitatea instituțiilor de cultură (case și cămine culturale, biblioteci, muzee, colective artistice).

3. Coordonează activitatea instituțiilor de învățământ.

4. Monitorizează situația privind perfecționarea  rețelelor școlare din raionul Căușeni.

5. Organizează procedurile de școlarizare a tuturor copiilor de vârsta școlară obligatorie.

6. Colaborează cu APC și APL-urile, agenții economici și ONG-uri în rezolvarea problemelor privind funcționarea instituțiilor de învățământ.

7. Asigură elaborarea și fundamentarea planului de dezvoltare a învățământului în raionul Căușeni.

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

  1. deține cetățenia Republicii Moldova;
  2. posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  3. are capacitate deplină de exercițiu;
  4. nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
  5. este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
  6. are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
  7. în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  8. nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  9. nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

Studii:

- superioare, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalente preferabil în domeniul administrare publică, pedagogiei, obligatoriu grad managerial.

Experiență profesională: 3 ani în domeniu

Cunoştinţe:

  • cunoștințe în domeniul legislației aferente funcției deținute ;
  • cunoașterea modului de funcționare a unei autorități publice;
  • cunoștințe de operare la calculator;Word ,Excel,Navigare,Internet.
  • cunoașterea limbii de stat la nivel avansat citit/scris/vorbit și a altor limbi utilizate pe teritoriul raionului.

Abilităţi:

  • Capacități de sistematizare a informației, comunicare eficientă, planificare, organizare, analiză și sinteză ,elaborare a documentelor ;
  • instruire , motivare, mobilizare ,soluționare de probleme.

Aptitudini:

respect față de oameni, spirit de inițiativă, diplomație, creativitate, executare, punctualitate, responsabilitate, disciplină, flexibilitate, tendința spre dezvoltare profesională  continuă.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
    Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • Personal

Bibliografia concursului

Constituţia Republicii Moldova

  • Acte normative în domeniul serviciului public:
  • Legea nr.158-XVI din 4 iunie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public
  • Legea nr.25-XVI din 22 februarie 2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public
  • Legea nr.270 din 23.11.2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar;
  • Legea nr.239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparenţa în procesul decizional;
  • Legea nr.133 din 17.06.2016 privind declararea averii și a intereselor personale.
  • Legea 100 din 22 decembrie 2017 cu privire la actele normative;
  • Codul administrativ al Republicii Moldova, nr.116/2018;
  • Hotărârea Guvernului nr.201 din 11.03.2009 „Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii 158-XVI din 04 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public”;
  • Hotărârea Guvernului nr.1231 din 12.12.2018 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.
  • Acte normative în domeniul administraţiei publice locale:
  • Legea nr. 438 din 28 decembrie 2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova;
  • Legea nr.435 din 28 decembrie 2006 privind descentralizarea administrativă;
  • Legea nr. 436 din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală;
  • Legea nr.764 din 27 decembrie 2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova;
  • Acte normative în domeniul de specialitate:
  • Cod nr. 152 din  17.07.2014 Codul Educaţiei al Republicii Moldova
  • Codul Muncii al Republicii Moldova
  • Legea 133/2011 privind protecţia datelor cu caracter personal
  • Legea 397/2003 privind finanţele publice locale
  • Codul civil al RM
  • Legea 131/2015 privind achiziţiile publice 
  • Hotărârea Guvernului nr.404 din 16.06.2015 pentru aprobarea Regulamentului- cadru de organizare și funcționare  a organului local de specialitate  în domeniul învățământului  și astructurii-tip a acestuia
  • Hotărârea Guvernului nr. 10 din 20.01.2021 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la activitatea grupului de lucru în domeniul achizițiilor publice 
  • Hotărârea Guvernului nr. 638 din 26.08.2020 pentru aprobarea Regulamentului privind achizițiile publice de lucrări 
  • Hotărârea Guvernului nr. 694 din 23.09.2020 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la acordul-cadru ca modalitate specială de atribuire a contractelor de achiziți publice
  • Hotărârea Guvernului nr. 778 din 28.10.2020 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la întocmirea și păstrarea dosarului achiziției public
  • Hotărârea Guvernului nr. 987 din 10.10.2018 pentru aprobarea Regulamentului privind achiziția bunurilor și serviciilor prin cererea ofertelor de prețuri
  • Hotărârea Guvernului nr. 339 din 26.05.2017 pentru aprobarea Regulamentului privind Vocabularul comun al achizițiilor publice
  • Hotărârea Guvernului nr.1419 din 28.12.2016 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de planificare a contractelor de achiziţii publice

Hotărârea Guvernului nr. 665 din 27.05.2016 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la achizițiile publice de valoare mică.