Specialist - elaborare proiecte

Primăria Băcioi
Data limită de aplicare - 12.06.2020, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

1. Asigurarea implimentării și gestionarea proiectelor cu atragerea finanțării nerambursabile;
2. Elaborarea procedurii și a documentației necesare, inclusiv a studiilor de fezabilitate, pentru atragerea finanțărilor nerambursabile;
3. Întocmirea prezentărilor necesare pentru întâlnirile cu instituțiile financiare în vederea finanțării proiectelor de dezvoltare;
4. Promovarea APL ca potențial partener la aplicarea pentru finanțare

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

a) deţine cetăţenia Republicii Moldova; b) posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege; c) are capacitate deplină de exerciţiu; d) nu a împlinit vîrsta de 63 ani; e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; g) în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art.64 alin.(1) lit.a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

1. Studii superioare absolvite

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Alte documente necesare:
    -Formularul de participare
    -Copia diplomelor de studii
    -Acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal
    -Cazierul judiciar sau declarație pe proprie răspundere privind lipsa antecedentelor penale cu prezentarea ulterioară a cazierului judiciar

Modalitatea de depunere a documentelor

  • Alte modalități - Prin poștă, email sau personal.

Bibliografia concursului

1. Codul administrativ al RM nr. 116/2018
2. Legea privind administrația publică locală nr. 436 din 28.12.2006
3. Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public nr. 158/2008
4. Legea cu privire la actele normative nr. 100/2017
5. Legea privind declararea averii și a intereselor personale nr. 33/2016;
6. Legea integrității nr. 82/2017
7. Codul contravențional
8. Legea privind achizițiile publice nr. 131/2015
9. Legea privind accesul la informare nr. 982/2008
10. Hotărârea Guvernului nr. 201/2009

Actele normative în domeniul de activitate