Scopul general al funcţiei: Contribuie la realizarea, în teritoriul deservit, a politicilor statului pentru garantarea drepturilor sociale ale cetățenilor prin stabilirea indemnizațiilor adresate familiilor cu copii, indemnizațiilor paternale și diferitor tipuri de ajutoare și compensaţii, precum şi deservirea beneficiarilor din teritoriul respectiv.
De la 5030 Lei (brut)
Sarcinile de bază:
Perioadă nedeterminată
a) deţine cetăţenia Republicii Moldova; b) posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege; c) are capacitate deplină de exerciţiu; d) nu a împlinit vîrsta de 63 ani; e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; g) în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art.64 alin.(1) lit.a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie; j) nu are interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorităţii Naţionale de Integritate. .
Studii:
- Superioare, de licenţă sau echivalente, în domeniul contabilitate, economie, finanţe, drept economic;
- Cursuri de perfecţionare profesională (cursuri de specializare în domeniul administraţiei publice, comunicării organizaţionale).
Experienţă profesională: nu necesită experiență profesională în domeniu.
Cunoştinţe:
Cunoaşterea limbii de stat și a limbii ruse la nivelul prevăzut de legislaţia privind funcţionarea limbilor pe teritoriul R.M;
Cunoaşterea legislaţiei în domeniu
Abilități:
Cunoştinţe de utilizare a computerului
Atitudini/ Comportamente: Respect faţă de oameni, spirit de iniţiativă, diplomaţie, creativitate, flexibilitate, disciplină, responsabilitate, rezistentă la efort şi stres, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă.
Constituţia Republicii Moldova
Acte normative în domeniul serviciului public
Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.
Legea nr.25-XVI din 22 februarie 2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public
Legea nr. 133 din 08.07.2011 privind protecţia datelor cu caracter personal
Legea nr.133 din 17.06.2016 privind declararea averii și a intereselor personale
Acte normative în domeniul administraţiei publice centrale
Legea nr.136 din 07 iulie 2017 cu privire la Guvern
Lege nr.100 din 22.12.2017 cu privire la actele normative
Acte normative în domeniul de specialitate
Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr.489-XIV din 08.07.1999
Legea privind sistemul public de pensii nr.156-XIV din 14.10.1998
Hotărîrea Guvernului cu privire la organizarea şi funcţionarea Casei Naţionale de Asigurări Sociale nr.230 din 10.04.2020.Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului administrării Registrului de stat al evidenței individuale în sistemul public de asigurări sociale nr. 399/2021