Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului
Scopul general al funcţiei: Promovarea politicii regionale de stat în domeniul social și economic a teritoriului administrat.
Sarcinile de bază:
Acordarea ajutorului metodologic și practic autorităților publice de nivelul I în domeniul construcțiilor;Contribuirea la elaborarea strategiilor, planurilor de dezvoltare social-economică a raionului, programelor, direcțiilor prioritare și de perspectivă a dezvoltării social-economice;Monitorizarea executării lucrărilor de construcție (reparație) a obiectivelor beneficiare de mijloace financiare din contul bugetului de stat și cel local;Acordarea asistenței informaționale agenților economici și conducătorilor APL din teritoriu referitor la problemele relațiilor internaționale și atragerii investițiilor străine, conlucrare cu fondurile de investiții străine;Examinarea plângerilor, petițiilor în domeniul de activitate a secției.
Tip de angajare
Perioadă nedeterminată
Condiţiile de participare la concurs
a) deţine cetăţenia Republicii Moldova; b) posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege; c) are capacitate deplină de exerciţiu; d) nu a împlinit vîrsta de 63 ani; e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; g) în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art.64 alin.(1) lit.a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie; j) nu are interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorităţii Naţionale de Integritate. .
Cerinţe specifice pentru participare la concurs
Studii superioare, de licența, în domeniul construcțiilor. Experiența profesională: minimum 1 an în domeniu, preferabil experienţă în serviciul public.
Cunoştinţe:
- Cunoaşterea legislaţiei în domeniu de activitate;
- Cunoaşterea modului de funcţionare a unei autorităţi publice de nivelul I şi II;
- Cunoştinţe de operare la calculator.
Documente ce urmează a fi prezentate
-
Copia buletinului de identitate
Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
-
Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
-
Certificatul medical
Dacă în fișa postului pentru funcția respectivă, sunt stabilite cerințe speciale de sănătate
-
Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
-
Alte documente necesare:
- formularul de participare;
- copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională sau de specializare;
- cv – ul candidatului.
Modalitatea de depunere a documentelor
- Alte modalități -
Prin poștă, email sau personal.
Bibliografia concursului
- Constituţia Republicii Moldova;
- Codul civil al Republicii Moldova;
- Legea nr.721/02.02.1996 privind calitatea în construcții;
- Legea nr.86 /19-04-2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 163 din 9 iulie 2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie;
- Legea nr. 158 din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
- Legea nr. 436 din 28.12.2006 privind administraţia publică locală;
- Legea nr. 25 din 22.02.2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public;
- Hotărîrea Guvernului nr. 361din 25-06-1996 cu privire la asigurarea calităţii construcţiilor;
- Hotărîrea Guvernului nr.285/23.05.1996 cu privire la aprobarea Regulamentului de recepție a construcțiilor și instalațiilor aferente;
- Hotărîrea Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009 “Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158 –XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public”;
- Hotărîrea guvernului nr.163 din 09.07.2010 cu privire la aprobarea Regulamentului privind certificatul de urbanism și autorizarea construirii sau desființării construcțiilor și amenajerilor;
- CP L.01.01-2012 - Instrucțiuni privind întocmirea devizelor pentru lucrări de construcții – montaj ;