Specialist principal , Agenția de Mediu Sud (cu statut de direcție), mun. Cahul

Agenția de Mediu
Data limită de aplicare - 23.07.2021, 17:00
Data limită de depunere a documentelor a fost prelungită.

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Asigurarea aplicării corecte a procedurilor operaţionale de supraveghere a operaţiunilor de mediu.

Salariul de funcție

De la 5380 Lei

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

  1. Participarea la procesul de armonizare a cadrului normativ cu cel comunitar de mediu în domeniul prevenirii şi controlului integrat al poluării şi în domeniul controlului asupra riscului de accidente majore care implică substanţe periculoase, la nivel regional.
  2. Asigurarea implementării cadrului normativ în domeniul protecţiei mediului.
  3. Asigurarea procesului de eliberare a actelor permisive la nivel regional.
  4. Asigurarea procesului de exercitare a expertizei ecologice de stat, la nivel regional.

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

  1. deține cetățenia Republicii Moldova;
  2. posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  3. are capacitate deplină de exercițiu;
  4. nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
  5. este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată;
  6. are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
  7. în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 158/2008 sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  8. nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  9. nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

Studii: superioare de licență sau echivalente în domeniul protecţiei mediului, ecologiei, biologiei, juridic.

Experienţă profesională: minim 1 an de experiență profesională în domeniu.

Cunoştinţe: cunoaşterea legislaţiei în domeniul mediului; cunoașterea modului de funcționare a unei autorități publice; cunoştinţe de operare la calculator.

Abilități: abilităţi de lucru cu informaţia, planificare, organizare, luare de decizii argumentare, prezentare, soluţionare de probleme, comunicare eficientă, lucru în echipă.

Atitudini/Comportamente: conduită adecvată, responsabilitate, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă, diplomaţie, spirit de iniţiativă.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Documentele care atestă prestarea voluntariatului – în cazul în care candidatul consideră necesar
  • Alte documente necesare:
    • formularul de participare specificat în anexa la Regulamentul cu privire la ocuparea funcţiei publice prin concurs, aprobat prin anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr. 201 din  11 martie  2009;
    • cazier judiciar sau declarație pe propria răspundere;
    • certificat medical sau declarație pe propria răspundere;
    • acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal ale candidaţilor la funcţia publică vacantă.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • E-mail
  • Poștă
  • Personal

Bibliografia concursului

Acte normative în domeniul serviciului public:

Constituţia Republicii Moldova;

Codul administrativ al Republicii Moldova nr. 116 din 19.07.2018;

Legea nr. 982 din 11.05.2000 privind accesul la informație;

Legea nr. 158 –XVI din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;

Legea nr. 25 din 22.02.2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public;

Legea nr. 133 din 17.06.2016 privind declararea averii și a intereselor personale;

Legea nr. 82 din  25.05.2017 integrităţii;

Legea nr. 100 din 22.12.2017 privind actele normative;

Hotărârea Guvernului nr. 201 din 11.03.2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 158-XVI din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.

Acte normative în domeniul de specialitate:
Codul subsolului nr. 3 din 02.02.2009;

Legea nr. 1515 din 16.06.1993 privind protecția mediului înconjurător;

Legea nr.1422 din 17.12.1997 privind protecţia aerului atmosferic;

Lege nr. 1538 din 25.02.1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat;

Legea nr. 272 din 10.02.1999 cu privire la apa potabilă;

Legea nr. 239 din 08.11.2007 regnului vegetal;

Legea apelor nr. 272 din 23.12.2011;

Hotărîre nr. 27 din 19.01.2004 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la autorizarea tăierilor în fondul forestier şi vegetaţia forestieră din afara fondului forestier;

Hotărîrea Guvernului nr. 301 din 24.04.2014 cu privire la aprobarea Strategiei de mediu pentru anii 2014-2023 și a Planului de acțiuni pentru implementarea acesteia;

Hotărârea Guvernului nr. 753 din 14.06.2016 pentru aprobarea Conceptului mecanismului de gestionare şi eliberare a actelor permisive şi a Planului de acţiuni privind optimizarea actelor permisive şi implementarea soluţiilor de ghişeu unic;

Hotărîrea  Guvernului  nr.  866  din 05.09.2018 cu   privire   la   aprobarea formularelor-tip ale actelor permisive;

Hotărârea  Guvernului  nr.  549  din  13.06.2018  cu  privire  la  constituirea,  organizarea  și funcționarea Agenției de Mediu.