Asigurarea realizării calitative şi în termen a atribuţiilor de serviciu privind reprezentarea şi apărarea drepturilor şi intereselor AGEPI în instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova, pe segmentul dreptului de autor şi ale drepturilor conexe.
De la 8780 Lei
- Reprezentarea şi apărarea drepturilor şi intereselor AGEPI în instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova, pe segmentul dreptului de autor şi ale drepturilor conexe
- Perfectarea şi depunerea referinţelor la cererile de chemare în judecată, cererilor de apel şi recurs asupra hotărârilor, deciziilor, încheierilor instanţelor judecătoreşti, perfectarea altor acte procesuale.
- Evaluarea cadrului legal, coordonarea procesului de formulare a propunerilor de modificare a actelor normative.
- Examinarea şi elaborarea răspunsurilor la petiţii, scrisori, interpelări de la persoane fizice şi juridice, instituţii şi autorităţi.
- Participarea la efectuarea controalelor anuale și speciale privind activitatea organizațiilor de gestiune colectivă și a structurilor comune de colectare.
Perioadă nedeterminată
Studii: superioare absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalente
Experiență profesională: 1 an de experiență profesională în domeniu
Cunoștințe: cunoașterea legislației în domeniu, abilități de utilizare a computerului.
Abilități: de planificare, organizare, coordonare, monitorizare, lucru cu informaţia, comunicare eficientă, aplanare a situaţiilor de conflict, negociere, lucru în echipă, utilizarea mijloacelor tehnice de birou.
Atitudini/comportamente: responsabilitate, respect față de oameni, receptivitate faţă de idei noi, spirit de inițiativă, obiectivitate, loialitate, flexibilitate, tendință spre dezvoltare profesională continuă, rezistență la efort și stres.
1. Lege nr. 158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public
2. Codul administrativ al Republicii Moldova nr. 116/2018
3. Lege nr. 114/2014 cu privire la Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală
4. Legea nr. 230/2022 privind dreptul de autor și drepturile conexe
5. Hotărârea pentru aprobarea Regulamentului cu privire la înregistrarea obiectelor dreptului de autor și drepturilor conexe nr. 89/2012
6. Hotărârea Guvernului Nr. 774/1997 din 13.08.1997 cu privire la nomenclatorul serviciilor cu semnificaţie juridică în domeniul protecţiei obiectelor proprietăţii intelectuale
7. www.agepi.gov.md
– realizează sarcini de complexitate înaltă, interdependente, în domeniul implementării/coordonării implementării politicilor;
– aplică cunoștințe teoretice și practice în domeniul de specializare, precum și proceduri, metode și tehnici profesionale corespunzătoare;
– manifestă abilități de soluționare a problemelor de complexitate medie în domeniul de competență;
– dispune de independență în acțiune, cu excepția sarcinilor complexe care necesită cunoștințe și experiență profesională suplimentare
– 1 an de experiență profesională în domeniu;
– abilități de utilizare a computerului