specialist, Secția construcții, gospodărie comunală și drumuri , Secția construcții, gospodărie comunală și drumuri

Consiliul Raional Șoldănești
Data limită de aplicare - 10.01.2024, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

  Contribuire la asigurarea implementării politicilor privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, ridicarea nivelului urbanistic al localităţilor raionului.

Salariul de funcție

De la 6000 Lei (brut)

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

  1. Implementarea şi realizarea politicii statului privind amenajarea teritoriului şi urbanismului.
  2. Acordarea asistenţei metodice şi practice în domeniul său de acxtivitate.
  3. Asigurarea analizei informaţiei despre aplicarea actelor normative, evaluarea gradului de realizare a acestora, formarea propunerilor privind lichidarea deficienţilor de către persoanele fizice şi juridice.
  4. Examinarea calitativă şi la termen a scrisorilor, petiţiilor cu subiecte din domeniu.

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

  1. deține cetățenia Republicii Moldova;
  2. posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  3. are capacitate deplină de exercițiu;
  4. nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
  5. este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
  6. are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
  7. în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  8. nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  9. nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

Studii: Superioare licenţiate sau echivalente în domeniulconstrucţiei civile. 

Experienţă profesională: se admite participarea la concurs a persoanelor cu o vechime în muncă nu mai mică de 1 ani de experienţă profesională în domeniu, constituie un avantaj experienţa în APL.

Cunoştinţe: 

  • Cunoaşterea legislaţiei în domeniu;
  • Cunoaşterea modului de funcţionare a autorităţii publice;
  • Cunoştinţe de operare la calculator: Word, Excel;
  • Cunoaşterea limbii de stat.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
    Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • Personal

Bibliografia concursului

Acte normative în domeniul serviciului public 

  • Legea nr.158 - XVI din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.
  • Legea nr. 25 + XVI din 22.02.2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public

Acte normative în domeniul de specialitate 

  • Legea nr. 721 din 02.02.1996 privind calitatea în construcţie;
  • Legea nr. 163 din 09.07.2010 privind autorizarea executării lucrărilor în construcţie;
  • Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543 din 25.02.1998;
  • Legea nr. 29 din 05.04.2018 privind delimitarea proprietăţii publice;
  • Hot. Guvernului nr.63 din 11.02.2019 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de delimitare a bunurilor imobile proprietate publică, etc.