specialist superior în Secția administrație publică din Aparatul președintelui raionului

Aparatul preşedintelui raionului Ocniţa
Data limită de aplicare - 11.09.2020, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Scopul general al funcţiei:
     Contribuirea la realizarea obiectivelor principale ale Secţiei administrație publică, prin organizarea şi desfăşurarea muncii organizatorice generale, coordonarea activităţii direcţiilor, secţiilor Consiliului raional, primăriilor oraşelor, satelor (comunelor), inclusiv în domeniul protecție civile și a serviciului de alternativă.
Sarcinile de bază:

  • Planificarea activității Consiliului raional(săptămînal, trimestrial, anual) în domeniul protecției civile și a serviciului alternativă.
  • Organizarea şi coordonarea activităţii consiliilor locale de nivelul I;
  • Coordonarea activităţii secţiilor şi direcţiilor Consiliului raional;
  • Organizarea şi desfăşurarea şedinţelor Consiliului raional;
  • Coordonarea întrebărilor de administraţie publică, protecție civilă și serviciul de alternativă din raion;
  • Tip de angajare

    Perioadă nedeterminată

    Condiţiile de participare la concurs

    a) deţine cetăţenia Republicii Moldova; b) posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege; c) are capacitate deplină de exerciţiu; d) nu a împlinit vîrsta de 63 ani; e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; g) în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art.64 alin.(1) lit.a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie; j) nu are interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorităţii Naţionale de Integritate. .

    Cerinţe specifice pentru participare la concurs

    Cerinţe specifice –

    • studii - superioare, de licenţă sau echivalente în domeniul  APL
    Experienţă profesională –
    •  6 luni de experiență profesională în domeniul.
     Cunoştinţe:
    • Cunoaşterea legislaţiei în domeniu;
    • Cunoaşterea modului de funcţionare a unei autorităţi publice;
    • Cunoştinţe de operare la calculator: Word, Excel, PowerPoint;
    • Cunoaşterea limbii ruse la nivel avansat citit/scris/vorbit.

    Documente ce urmează a fi prezentate

    • Copia buletinului de identitate
      Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
    • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
      Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
    • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
      Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
    • Alte documente necesare:
      Formularul de participare
      Copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau specializare

    Modalitatea de depunere a documentelor

    • Alte modalități - Prin poștă, email sau personal.

    Bibliografia concursului

    - Constituția Republicii Moldova;
    - Legea nr. 158-XVI din 04.07.2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
    - Legea nr. 436 din 28.12.2006  privind administrația publică locală;
    - Legea nr. 100  din 22.12.2017 cu privire la actele normative;
    - Legea nr. 435 din 28.12.2006 privind descentralizarea administrativă;
    - Legea integrității nr. 82 din 25.05.2017;
    - Legea nr. 239-XVI din 13.11.2008  privind transparența în procesul decisional;
    - Legea nr. 25 din 22.02.2008 privind Codul de conduit a funcționarului public;
    - Legea nr. 982 din 11.05.2000 privind accesul la informative;
    - Legea nr. 93-XVI din 05.04.2007 Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale;
    - Legea nr. 271-XIII din 09.11.1994 cu privire la protecția civilă;
    - Legea nr. 156 din 06.07.2007 cu privire la organizarea serviciului civil (de alternative).