Specialist principal, Direcția implementare și monitorizare a politicilor

Centrul național pentru energie durabilă
Data limită de aplicare - 21.10.2020, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Asigurarea implementării și monitorizării cadrului normativ cu privire la eficiența energetică, în special cu incidență în domeniul instrumentelor și programelor de finanțare. 
Participarea la dezvoltarea și promovarea industriei serviciilor energetice, inclusiv prin participare la implementarea cadrului normativ aferent. 
Participarea la acțiunile de planificare, elaborare și monitorizare a activităților de eficientizare a consumului de resurse energetice, inclusiv prin monitorizarea și raportarea pe realizarea documentelor de planificare sectorială. 
Participarea la instituirea, desfășurarea și dezvoltarea sistemului de măsurare și verificare a economiilor de energie rezultate ca urmare a implementării măsurilor de eficiență energetică și energie regenerabilă în cadrul programelor de finanțare. 
Acordarea asistenței informative și consultative autorităților administrației publice centrale și locale, persoanelor fizice și juridice cu privire la instrumentele și programele de finanțare.

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

a) deţine cetăţenia Republicii Moldova; b) posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege; c) are capacitate deplină de exerciţiu; d) nu a împlinit vîrsta de 63 ani; e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; g) în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art.64 alin.(1) lit.a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie; j) nu are interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorităţii Naţionale de Integritate. .

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

Studii: superioare, absolvite cu diplomă de licență sau echivalente, în domeniul energetic; studiile postuniversitare vor constitui un avantaj.
Experiență profesională: vechimea în muncă în specialitate va constitui un avantaj; Cunoștințe
- cunoașterea legislației naționale în domeniul de competență (juridic- pentru angajații din domeniul juridic; energetic – specialiștilor principali din direcțiile de bază) ;
- posedarea limbii engleze va constitui un avantaj;
- cunoștințe în domeniului tehnologiilor informaționale: Word, Excel, Internet, E-mail. Abilităţi: abilități de lucru cu informaţia, organizare, după caz, analiză şi sinteză, elaborarea documentelor, argumentare, comunicare eficientă, lucru independent şi în echipă, autoperfecţionare şi valorificare a experienței dobândite.
Atitudini / comportamente: diplomaţie, creativitate şi spirit de iniţiativă, flexibilitate, disciplină, responsabilitate, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Certificatul medical
    Dacă în fișa postului pentru funcția respectivă, sunt stabilite cerințe speciale de sănătate
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Alte documente necesare:
    Notă: Copiile documentelor nominalizate pot fi autentificate de notar sau prezentate împreună cu documentele originale pentru verificarea veridicităţii acestora. Candidaţii depun documentele personal, prin poştă sau email (cu condiţia că candidaţii vor prezenta în ziua concursului toate actele în original pentru autentificare).

Modalitatea de depunere a documentelor

  • Alte modalități - Prin poștă, email sau personal.

Bibliografia concursului

Bibliografie comună − Constituția Republicii Moldova; − Legea nr. 158 –XVI/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
− Legea nr. 25-XVI /2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public; − Legea nr.271-XVI/2008 privind verificarea titularilor şi a candidaţilor la funcţii publice; − Legea nr.100/2012 cu privire la actele normative; − Legea nr.892/ 2000 privind accesul la informaţie; − Legea nr.82/2017 integrității; 
− Legea nr. 136/2017 cu privire la Guvern;  − Legea nr. 139/2018 cu privire la eficiența energetică;
− Hotărârea Guvernului nr. 45/2019 cu privire la organizarea și funcționarea Agenției pentru Eficiență Energetică.
Direcția implementare și monitorizare a politicilor
− Legea nr.174/2017 cu privire la energetică;  − Legea nr.10/2016 cu privire la promovarea utilizării energiei din surse regenerabile; − Legea nr.139/2018 cu privire la eficiența energetică;  − Legea nr. 179/2008 cu privire la parteneriatul public-privat;  − Legea nr. 128/2014 privind performanţa energetică a clădirilor;  − Legea nr. 138/2007 cu privire la parcurile ştiinţifico-tehnologice şi incubatoarele de inovare;  − Legea nr. 151/2014 privind cerinţele în materie de proiectare ecologică aplicabile produselor cu impact energetic;  − Legea nr. 44/2014 privind etichetarea produselor cu impact energetic;  − Legea nr. 92/2014 cu privire la energia termică şi promovarea cogenerării;
− Legea nr. 117 din 23.12.2009 pentru aderarea Republicii Moldova la Tratatul de constituire a Comunității Energetice;  − Legea nr. 182/2010 cu privire la parcurile industriale;  − Hotărârea Guvernului nr. 45/2019 cu privire la organizarea și funcționarea Agenției pentru Eficiență Energetică; − Hotărârea Guvernului nr. 833/2011 cu privire la Programul naţional pentru eficienţă energetică 2011-2020;  − Hotărârea Guvernului nr. 884/2012 pentru aprobarea Regulamentului privind auditul energetic;  − Hotărârea Guvernului nr. 885/2012 pentru aprobarea Regulamentului privind; autorizarea auditorilor energetici;  − Hotărârea Guvernului nr. 924/12.2012 privind aprobarea Metodologiei de calculare a costului auditului energetic; − HOTĂRÎRE Nr. 1070/2013 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la biocombustibilul solid.