Scopul general al funcţiei:
Contribuirea la realizarea misiunii şi a obiectivelor strategice ale Ministerului Justiției prin promovarea şi aplicarea unui management performant, prin realizarea eficientă a legăturilor funcţionale dintre subdiviziunile şi structurile organizaţionale din sfera de competenţă a ministerului.
Sarcinile de bază:
Minim 7400
Perioadă nedeterminată
Condiţii de bază :
· Deţinerea cetăţeniei Republicii Moldova;
· Posedarea limbii de stat;
· Deţinerea capacităţii depline de exerciţiu;
· Neatingerea vîrstei necesare obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă;
· Deţinerea studiilor superioare de licenţă în domeniul dreptului, administrației publice, managementului, economiei.
· Nedestituirea în ultimii 5 ani dintr-o funcţie publică conform art. 64 alin.(1) lit.a) şi b) din Legea 158-XVI din 4 iulie 2008 / neîncetarea contractului individual de muncă pentru motive disciplinare;
· Lipsa antecedentelor penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
· Lipsa actelor definitive prin care s-a constatat încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităţilor sau al restricţiilor;
· Lipsa hotărîrilor judecătoreşti irevocabile prin care s-a dispus confiscarea averii nejustificate;
· Lipsa înscrierilor în Registrul de stat al persoanelor care au interdicţie de a ocupa o funcţie publică sau o funcţie de demnitate publică;
· Neinstituirea unei măsuri de ocrotire judiciară;
· Neprivarea de dreptul de a ocupa funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.
Condiţii de bază :
· Deţinerea cetăţeniei Republicii Moldova;
· Posedarea limbii de stat;
· Deţinerea capacităţii depline de exerciţiu;
· Neatingerea vîrstei necesare obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă;
· Deţinerea studiilor superioare de licenţă în domeniul dreptului, administrației publice, managementului, economiei.
· Nedestituirea în ultimii 5 ani dintr-o funcţie publică conform art. 64 alin.(1) lit.a) şi b) din Legea 158-XVI din 4 iulie 2008 / neîncetarea contractului individual de muncă pentru motive disciplinare;
· Lipsa antecedentelor penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
· Lipsa actelor definitive prin care s-a constatat încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese, al compatibilităţilor sau al restricţiilor;
· Lipsa hotărîrilor judecătoreşti irevocabile prin care s-a dispus confiscarea averii nejustificate;
· Lipsa înscrierilor în Registrul de stat al persoanelor care au interdicţie de a ocupa o funcţie publică sau o funcţie de demnitate publică;
· Neinstituirea unei măsuri de ocrotire judiciară;
· Neprivarea de dreptul de a ocupa funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.
Condiții specifice :
Experienţă profesională: Minimum 5 ani de experienţă profesională în domeniile de competență ale ministerului, experienţă managerială de cel puţin 3 ani.
Cunoştinţe:
· legislaţia națională;
· administrare publică;
· management public;
· teoria organizaţională;
· politici publice;
· afaceri publice;
· limbă de circulaţie internaţională la nivelul B2 (Legea 155/2011);
Abilităţi: de analiză şi sinteză, planificare, organizare, luare a deciziilor, motivare, control, comunicare, lucru în echipă, de operare la calculator (Word, Excel, PowerPoint, Internet).
Atitudini/comportamente: iniţiativă, perseverenţă, creativitate, corectitudine, responsabilitate, integritate, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă.