Șef /șefă Direcție, Direcția coordonare capitole competitivitate și creștere incluzivă, Biroul de Integrare Europeană

Cancelaria de Stat
Data limită de aplicare - 26.08.2026, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Asigurarea coordonării strategice și operaționale a procesului de pregătire a Republicii Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană în domeniile aferente capitolelor privind competitivitatea și creșterea incluzivă, prin conducerea eficientă a direcției, coordonarea interinstituțională, monitorizarea implementării acquis-ului Uniunii Europene și a obligațiilor asumate prin Acordul de Asociere RM–UE, precum și prin asigurarea elaborării unor documente de înaltă calitate și a unui management performant al activității direcției, în vederea îndeplinirii criteriilor de aderare și avansării procesului de negocieri cu Uniunea Europeană.

Salariul de funcție

De la 26400 Lei

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

  1. Asigurarea planificării, organizării și conducerii activității Direcției, inclusiv repartizarea sarcinilor și gestionarea resurselor, în vederea coordonării implementării angajamentelor aferente negocierilor de aderare și domeniilor din Acordul de Asociere RM–UE, pe capitolele coordonate.
  2. Coordonarea activităților autorităților publice responsabile în vederea realizării obligațiilor asumate în cadrul negocierilor de aderare și prin Acordul de Asociere, inclusiv prin organizarea și coordonarea grupurilor de lucru sectoriale, pe capitolele coordonate.
  3. Asigurarea monitorizării sistematice a progresului în implementarea angajamentelor pe capitolele coordonate, inclusiv evaluarea îndeplinirii criteriilor de referință, identificarea riscurilor și propunerea măsurilor corective, pe capitolele coordonate.
  4. Coordonarea elaborării, verificării și consolidării documentelor aferente procesului de aderare și implementării Acordului de Asociere (poziții de negociere, rapoarte, contribuții instituționale), asigurând coerența, acuratețea și respectarea cerințelor metodologice, pe capitolele coordonate.
  5. Asigurarea organizării eficiente a proceselor administrative la nivelul Direcției (fluxuri de lucru, managementul documentelor, evaluarea personalului), precum și raportarea către conducerea Biroului privind activitatea direcției și progresul sectorial.

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

  1. deține cetățenia Republicii Moldova;
  2. posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  3. are capacitate deplină de exercițiu;
  4. nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
  5. este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
  6. are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
  7. în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  8. nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  9. nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

Studii: Superioare, de licență sau echivalente, preferabil în domeniul studiilor europene, relațiilor internaționale, științelor politice, dreptului, economiei, administrației publice sau domeniilor conexe.

Studiile de masterat sau alte calificări superioare în domeniile relevante constituie un avantaj.

Experiență profesională:

Cel puțin 3 ani în domeniul integrării europene, politicilor europene, relațiilor internaționale, administrației publice sau în alte domenii relevante pentru atribuțiile funcției.

Cunoștințe:

  • Legislația în domeniu;
  • politicile, practicile pozitive naționale și europene în domeniu;
  • cunoașterea limbii engleze la nivelul C1;
  • cunoașterea altor limbi de  circulație internațională constituie un avantaj;
  • operare la calculator: Word, Excel, PowerPoint, motoare de căutare,  inteligență artificială.

Abilități:

De planificare, organizare,  coordonare, control al activității, de a lucra eficient sub presiunea termenelor stricte de timp, de motivare, instruire a personalului, de a lucra cu informația, de a comunica eficient (în scris și oral), de a aplana situații de conflict, de a negocia, de a forma și a lucra în echipă, de a utiliza mijloace tehnice de birou etc.

Atitudini/comportamente:

Responsabilitate, respect față de oameni, receptivitate la idei noi, spirit de inițiativă, obiectivitate, loialitate, flexibilitate, tendință spre dezvoltare profesională continuă, rezistentă la efort și stres.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
    Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • E-mail
  • Poștă

Bibliografia concursului

1. Constituția Republicii Moldova 

2. Legea nr. 25/2008 privind Codul de conduită al funcționarului public 

3. Legea nr. 136/2017 cu privire la Guvern 

4. Regulamentul privind organizarea și funcționarea Cancelariei de Stat 

5. Legea nr. 100/2017 cu privire la actele normative

6. Acordul de Asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte. 

Titlul IV:

  • Capitolul 2 – dialogul economic
  • Capitolul 4 – ocuparea forței de muncă, politica socială și egalitatea de șanse
  • Capitolul 8 – fiscalitate
  • Capitolul 10 – politica industrială și antreprenorială
  • Capitolul 11 – sectorul minier și al materiilor prime
  • Capitolul 18 – societatea informațională
  • Capitolul 19 – turismul
  • Capitolul 23 – cooperarea în materie de învățământ, formare, multilingvism, tineret și sport
  • Capitolul 24 – cooperarea în domeniul activităților de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative
  • Capitolul 25 – cooperarea în domeniul culturii, al politicii audiovizuale și al mass-media

Titlul V:

  • Capitolul 5 – regimul vamal și facilitarea comerțului

Titlul VII, Capitolul 1 – cadrul instituțional.

7. Manualul privind negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană 

8. Mecanismul de coordonare a procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și modul de organizare și funcționare a echipei de negociere în cadrul acestui proces 

9. Cadrul de negocieri – principiile care stau la baza negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană

10. Raportul privind Republica Moldova din cadrul Pachetului de Extindere al Comisiei Europene pentru anul 2025. Capitolul 10 – societatea informațională și mass-media, Capitolul 16 – fiscalitate, Capitolul 17 – politica economică și monetară, Capitolul 19 – politica socială și ocuparea forței de muncă, Capitolul 20 – întreprinderi și politica industrială, Capitolul 25 – știință și cercetare, Capitolul 26 – educație și cultură, Capitolul 29 – uniunea vamală 

11. Programul Național de Aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru perioada 2025-2029. Capitolul 10 – societatea informațională și mass-media, Capitolul 16 – fiscalitate, Capitolul 17 – politica economică și monetară, Capitolul 19 – politica socială și ocuparea forței de muncă, Capitolul 20 – întreprinderi și politica industrială, Capitolul 25 – știință și cercetare, Capitolul 26 – educație și cultură, Capitolul 29 – uniunea vamală 

 

Resurse web recomandate:

1. Guvernul RM 

2. Biroul pentru integrare europeană 

3. Uniunea Europeană. Tipuri de instituții și organisme 

4. Consiliul European 

5. Consiliul Uniunii Europene 

6. Parlamentul European 

7. Comisia Europeană

8. Delegaţia UE în Republica Moldova 

9. Politica de Extindere a Uniunii Europene