Inspectoratul Național de Probațiune
Descrierea autoritate publică
Istoricul sistemului de probaţiune
La 12.01.2007 prin Hotărîrea Guvernului nr. 44 sunt introduse modificări în Regulamentul Ministerului Justiţiei şi al Departamentului de executare care au stipulat organizarea activităţii de probaţiune de către organe guvernamentale. Tot prin această hotărîre, Direcţia de executare a pedepselor penale non-privative de libertate se reorganizează în Direcţia probaţiune şi se alocă suplimentar 125 unităţi de personal (HG nr.44 din 12.01.07).
Prin urmare, la 14.02.2008 este adoptată Legea cu privire la probaţiune, care a intrat în vigoare la 13.09.2008.
Prin urmare, la 14.02.2008 este adoptată Legea cu privire la probaţiune, care a intrat în vigoare la 13.09.2008.
Astfel, Inspectoratul Naţional de Probaţiune, care la etapa actuală este o autoritate administrativă din subordinea Ministerului Justiţiei, a fost înființat la 10 septembrie 2010 (cu denumirea - Oficiul Central de Probaţiune), scopul său principal fiind punerea în executare a pedepselor penale care nu implică privarea de libertate, prevenirii recidivei de infracţiune, acordării asistenţei şi consilierii în vederea reintegrării în comunitate a subiecţilor probaţiunii.
La nivel național, actualmente, activează 38 de Birouri de probaţiune subordonate Inspectoratului Naţional de Probaţiune.
Personalul organelor de probaţiune se constituie din angajaţii Inspectoratului Naţional de Probaţiune şi angajaţii care activează nemijlocit în subdiviziunile teritoriale (consilieri de probaţiune), având statut de funcţionari publici, supuşi Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.
Personalul organelor de probaţiune se constituie din angajaţii Inspectoratului Naţional de Probaţiune şi angajaţii care activează nemijlocit în subdiviziunile teritoriale (consilieri de probaţiune), având statut de funcţionari publici, supuşi Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.
