Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului
elaborarea politicilor publice și a documentelor de planificare relevante domeniilor de activitate ale Consiliului Concurenței, în contextul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană; accesarea și implementarea proiectelor de asistență externă finanțate de Uniunea Europeană pe domeniile de competență ale Consiliului Concurenței, organizarea proceselor de pregătire pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Salariul de funcție
De la 11750 Lei (brut)
+ 20 % spor cu caracter specific + 1300 lei sporul lunar în valoare fixă + alte sporuri și premii, conform Legii nr. 270/2018.
Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei
postului:
- Elaborarea politicilor publice și a documentelor de planificare relevante domeniilor de activitate ale Consiliului Concurenței, în vederea implementării mecanismului de coordonare a procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
- Acordarea suportului în vederea organizării și desfășurării proceselor de pregătire, relevante domeniilor de activitate ale Consiliului Concurenței, pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
- Realizarea acțiunilor în vederea accesării și implementării proiectelor de asistență externă finanțate de Uniunea Europeană pe domeniile de competență ale Consiliului Concurenței.
- Organizarea și/sau participarea la diverse evenimente: ședințe, seminarii, conferințe etc. organizate în vederea implementării mecanismului de coordonare a procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
- Participarea la procesul de planificare, gestionare și monitorizare a activității subdiviziunii.
Tip de angajare
Perioadă nedeterminată
Condiţiile de participare la concurs
- deține cetățenia Republicii Moldova;
- posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
- are capacitate deplină de exercițiu;
- nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
- este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
- are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
- în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
- nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
- nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
- nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Cerinţe specifice pentru participare la concurs
Studii - Superioare, de licență sau echivalente, în domeniul relații internaționale, studii europene, drept european, științe politice, administrație publică.
Experienţă profesională – 1,5 ani în domeniul juridic, relațiilor internaționale sau a administrării publice.
Cunoştinţe – legislația în domeniul de activitate, politicile și practicile naționale și ale Uniunii Europene, cadrul normativ privind planificarea politicilor publice, drept internațional, managementul strategic al integrării europene, managementul proiectelor, legislația privind transparența în procesul decizional, cunoașterea limbii engleze (nivel B2).
Abilităţi – Abilități de planificare, și evaluare și coordonare activităților de diverse tipuri, organizare, coordonare, monitorizare, control, analiză și sinteză, elaborare a documentelor, argumentare, prezentarea discursurilor, comunicare eficientă, lucru în echipă, aplanarea situaţiilor de conflict, arta negocierii, abilități de utilizare a computerului (Microsoft Office).
Atitudini – iniţiativă, perseverenţă, creativitate, flexibilitate, disciplină, responsabilitate, integritate, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă.
Documente ce urmează a fi prezentate
-
Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
-
Copia buletinului de identitate
Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
-
Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
-
Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
-
Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
Modalitatea de depunere a documentelor
Bibliografia concursului
- Legea concurenţei nr. 183 /2012;
- Legea nr. 158 /2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
- Hotărârea Guvernului Nr. 386 din 17.06.2020 cu privire la planificarea, elaborarea, aprobarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea documentelor de politici publice;
- Legea Nr. 239 din 13.11.2008 privind transparenţa în procesul decizional;
- Raportul pe 2023 privind Republica Moldova, care însoțește documentul Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Economic și Social și Comitetul Regiunilor, Comunicarea din 2023 privind politica de extindere a UE- Capitolul 8: Politica în domeniul concurenței.
- Planul național de acțiuni pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană pe anii 2024- 2027 ACTUALIZAT, Capitolul 8: Politica în domeniul concurenței (Hotărârea Guvernului Nr. 45/2024).
- Hotărârea Guvernului Nr. 180/2024 cu privire la mecanismul de coordonare a procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și modul de organizare și funcționare a echipei de negociere în cadrul acestui proces.