Consultant/Consultantă , Direcția metodologie, planificare, raportare și monitorizare

Agenţia Națională pentru Soluționarea Contestațiilor
Data limită de aplicare - 04.03.2026, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Contribuirea la eficientizarea activității ANSC prin participarea la elaborarea planurilor, rapoartelor și analizelor instituționale, asigurarea suportului metodologic și analitic pentru soluționarea unitară și conformă a contestațiilor, în vederea îmbunătățirii continue a cadrului operațional și instituțional, consolidarea capacităților profesionale prin organizarea, participarea și desfășurarea activităților de instruire profesională.

Salariul de funcție

De la 9530 Lei 1.Spor lunar - 1 300 lei; 2.Spor lunar pentru performanță de până la 10% din salariul de funcție; 3. Gradul de calificare (lunar) conferit funcționarilor publici; 4.Premii unice de sărbători; 5.Premiul anual.

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

  1. Acordarea asistenței metodologice în procesul de soluționare a contestațiilor prin sistematizarea informațiilor privind pretențiile contestatorilor și pozițiile autorităților contractante sau ale părților implicate în contestație și redactarea versiunilor preliminare ale părții descriptive din proiectele de decizie
  2. Implementarea metodologiei în redactarea părții descriptive din decizii, semnalarea abaterilor și utilizarea instrumentelor standardizate, sub îndrumarea superiorilor.
  3. Participarea activă la sesiunile de instruire organizate de direcție și aplicarea cunoștințelor în activitatea curentă, cu receptivitate față de îndrumarea profesională.
  4. Colectarea datelor și întocmirea analizelor  pentru rapoartele de progres și sintezele publice, cu respectarea formatelor standard și cerințelor de claritate.
  5. Monitorizarea executării deciziilor emise de ANSC, prin colectarea, centralizarea și analiza datelor privind aplicarea acestora de către autoritățile contractante și alte entități vizate, în vederea evaluării gradului de conformare și formulării propunerilor de îmbunătățire a practicii instituționale.

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

  1. deține cetățenia Republicii Moldova;
  2. posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  3. are capacitate deplină de exercițiu;
  4. nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
  5. este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
  6. are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
  7. în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  8. nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  9. nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

  • Studii superioare de licență sau echivalente în domeniul științelor juridice, administrație publică, științe politice, economie sau management;
  • Cursuri sau specializări în achiziții publice, managementul riscurilor, control intern sau analiză de politici publice vor constitui un avantaj;
  • Experiență de lucru în sectorul public va servi un avantaj;
  • Cunoașterea unei limbi de circulație internațională (nivel B1)
  • Abilități de utilizare a computerului și a programelor de prelucrare a datelor și informațiilor;
  • Abilități dovedite de comunicare eficientă (verbal/scris), planificare, lucru în echipă.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
    Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • E-mail
  • Poștă
  • Personal

Bibliografia concursului

  1. Hotărârea Parlamentului nr. 271/2016 cu privire la instituirea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor.
  2. Legea  nr. 131/2015 privind achiziţiile publice;
  3. Legea nr. 74/2020 privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale;
  4. Legea nr. 121/2018 cu privire la concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii;
  5. Legea nr. 158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
  6. Legea nr. 229/2010 privind controlul financiar public intern;